image
Sursa foto: apa.az

Ilham Aliyev: Lucrăm la extinderea conductelor de export

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că țara sa lucrează asupra extinderii conductelor de export. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul deschiderii celei de a X-a ediții a Forumului global de la Baku cu tema „Pacea astăzi: provocări și speranțe”.

„Am crescut investițiile în zăcămintele noastre de gaze. Iar acum chiar ne gândim, nu doar ne gândim, ci și lucrăm la extinderea conductelor de export. Coridorul sudic de gaze a fost pus în funcțiune. Ultimul segment al conductei a fost pus în funcțiune la 31 decembrie 2020. Dar puțin peste doi ani mai târziu, trebuie să extindem sistemul: TANAP de la 16 la 32 de miliarde de metri cubi, iar TAP de la 10 la 20 de miliarde de metri cubi. Și asta doar din cauza cererii în creștere din Europa. Altfel, nu am fi investit", a precizat șeful statului azer.

Președintele Azerbaidjanului a mai spus că țara sa și-a mărit semnificativ livrările de gaze naturale către Europa și exporturile globale de gaze naturale.

„Dacă în 2021 am exportat doar 19 miliarde de metri cubi de gaze, anul acesta acest volum va fi de peste 24 de miliarde de metri cubi, iar cel puțin jumătate din acest volum va fi livrat în Europa. Acest lucru a ajutat și va ajuta cu siguranță consumatorii europeni să aibă acces la gaze naturale, având în vedere situația geopolitică actuală", a adăugat șeful statului azer.

În plus, președintele Azerbaidjanului s-a referit la Acordul privind energia verde și transportul de energie electrică care a fost semnat de Azerbaidjan, Georgia, Ungaria și România în decembrie anul trecut la București și la care a asistat președintele Comisiei Europene.

Conform acordului, vor fi construite linii de transport de energie electrică (TEE) de la parcurile eoliene instalate în largul mării în Azerbaidjan până în Europa. "Aceasta va fi o schimbare uriașă pe harta energetică a Europei. Am schimbat deja harta energetică a Europei prin construirea de conducte de petrol și gaze, iar acum vom construi și linii de transport care vor furniza energie verde. O parte din această linie va trece pe sub Marea Neagră", a subliniat șeful statului azer.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: