image
Sursa foto: Profimedia

Guvernul Marii Britanii i-a permis lui Roman Abramovich să bage din nou bani la Chelsea! Suma uriașă depusă de oligarh

Guvernul Marii Britanii l-a autorizat pe Roman Abramovich (55 de ani) să injecteze suma de 40 de milioane de euro în conturile clubului său, Chelsea, pentru plata activităţilor curente şi evitarea căderii în "ruină" a campioanei Europei.

Decizia face parte din pachetul de măsuri aprobat miercuri pentru uşurarea situaţiei clubului londonez, care operează în condiţiile unei noi licenţe speciale guvernamentale, din cauza sancţiunilor impuse oligarhului rus de către guvernul britanic.

Chelsea trebuie să plătească lunar salarii de aproximativ 34 de milioane de euro, astfel că marea majoritate a sumei primite de la Abramovich va fi folosită în acest scop.

În plus, clubul londonez a primit permisiunea de a vinde bilete la meciurile din Liga Campionilor și Cupa Angliei, dar şi la meciurile echipei feminine de acasă şi din deplasare.

La meciurile de acasă din Premier League, Chelsea nu poate vinde bilete, însă are voie să o facă la meciurile din deplasare. Aceste venituri nu vor merge în visteria lui Chelsea, ci către UEFA şi Federaţia Engleză de Fotbal, în aşteptarea momentului când clubul va fi cumpărat de către un nou patron.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: