image
Sursa foto: anticoruptie.md

Procurorii aleși de Stoianoglo să verifice activitatea PA, cu probleme de integritate și tangențe cu dosare aflate pe rol

Mai mulți dintre cei 21 de acuzatori de stat desemnați de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, să verifice activitatea Procuraturii Anticorupție pentru ultimii patru ani au ei înșiși probleme de integritate. Unii dintre controlori au chiar tangențe sau interese cu dosare aflate pe rol la instituția supusă controlului, se arată într-o investigație publicată de Anticoruptie.md.

Ruslan Popov figurează în două dosare penale intentate în ultimii ani de Procuratura Anticorupție, potrivit unui document intern semnat de Viorel Morari.

Un dosar a fost pornit la 8 octombrie 2019 pentru trafic de influență, după ce un cetățean a depus o plângere la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) a Ministerului de Interne. Acesta a denunțat că i-a dat zece mii de euro unui intermediar ca să-i transmită procurorului Ruslan Popov pentru a-i „rezolva” un dosar. La momentul demarării controlului dispus de Stoianoglo, dosarul se afla în faza de urmărire penală.

Un alt dosar penal, în care procurorii anticorupție efectuau investigații, a fost pornit în 2017, în baza plângerii a doi oameni de afaceri. Aceștia i-au denunțat pe doi procurori din sectorul Ciocana al Capitalei, Ruslan Clim și Eugen Tifoi, unde la acel moment Ruslan Popov era procuror-șef, menționând că oamenii legii ar fi estorcat de la el 200 de mii de euro.

Ruslan Popov a fost subiectul mai multor investigații jurnalistice. El a condus, din 2010 până în ianuarie 2013, Direcţia control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul Procuraturii Generale. Ulterior, Popov a fost promovat, fiind numit şef interimar al Procuraturii Anticorupţie. A fost suspendat din funcţia respectivă pentru scurt timp, după ce a fost pornit pe numele său un dosar penal pentru că nu a declarat, timp de aproape șapte ani, casa din Mileştii Mici.

Totodată, Ruslan Popov a fost surprins de Jurnal TV printre procurorii care la 22 mai 2018, în timpul orelor de lucru, au venit acasă la fostul procuror general, Eduard Harunjen, să serbeze ziua de naștere a acestuia.

Tatiana Gulea, care deține două apartamente, dintre care unul de aproape 60 de metri pătrați, procurat în 2017 cu aproape 30 de mii de euro, s-a aflat la începutul anului 2019 în vizorul Inspecției Procurorilor, procesul fiind ulterior clasat.

Vladislav Căruceru este cercetat penal din toamna trecută, fiind bănuit de procurorii anticorupție că ar fi avertizat persoanele implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea Metalferos despre percheziția ce urma să se desfășoare a doua zi la ei, potrivit unor surse din Procuratura Anticorupție.

În dosar au fost anexate poze și înregistrări video cu Căruceru în timp ce i-ar fi avertizat pe viitorii învinuiți în dosarul Metalferos. Procuratura Generală a solicitat dosarul Căruceru pentru verificări, fiind ridicat de la Procuratura Anticorupție după demararea controlului dispus de Stoianoglo.

Oleg Afanasii este pocurorul care a considerat legală expulzarea profesorilor turci. Pe 6 septembrie 2018, organizația Amnesty International a sesizat Parlamentul Republicii Moldova și instanțele de resort, denunțând modul în care au fost extrădați cei șapte profesori turci angajați ai liceelor „Orizont”. Cei de la Amnesty au afirmat că angajații SIS au comis mai multe încălcări, punând în pericol integritatea fizică și psihică a cetățenilor expulzați, inclusiv a minorilor.

Răspunsul de la Procuratura Generală a fost semnat de procurorul Oleg Afanasii. Acuzatorul de stat le-a scris celor de la Amnesty International că nu a identificat abateri în acțiunile angajaților SIS în ziua deportării celor șapte profesori turci declarați persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova.

Ruslan Toma este procuror pentru misiuni speciale în cadrul Procuraturii Generale și finul de cununie al fostului procuror general adjunct, Igor Popa. Ruslan Toma a ajuns în vizorul presei în perioada guvernării comuniste, după ce a obținut condamnarea ex-ministrului apărării, Valeriu Pasat, care a fost însă ulterior achitat.

Toma este cel care în 2009 a solicitat interceptarea convorbirilor telefonice pentru mai mulți lideri ai opoziției de atunci. Deși primește un salariu anual de 342,8 mii de lei, procurorul Toma pare că nu se prea descurcă fără ajutorul părinților, în ultimii ani primind donații generoase de la mama sa. În 2018, Eugenia Toma i-a dăruit fiului procuror 4.200 de euro.

Alexandru Lozan face parte din lista celor 21 de procurori acuzați de deputații PAS Radu Marian și Dan Perciun că și-au declarat bunurile la prețuri derizorii. Cei doi deputați au menționat că procurorul Lozan a declarat un autoturism de marca Hyundai (anul fabricației 2013), cumpărat în anul 2019, în valoare de 100.000 de lei. Preţul real fiind de peste 9.000 de euro.

Continuarea investigației pe Anticorupție.md.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: