image
Sursa foto: Promo Lex

Promo-Lex: În campanie sunt utilizate resurse administrative, biserica și discursul de ură; Ce alte abateri sunt constatate

Actuala campanie electorală are loc cu utilizarea discursului de ură, implicarea cultelor religioase în campanie și utilizarea resurselor administrative, iar organele electorale nu respectă în totalitate rigorile sanitaro-epidemiologice. Aabaterile au fost constatate de observatorii Misiunii Promo-Lex.

Misiunea de Observare Promo-LEX atrage atenția asupra neclarităților privind legalitatea susținerii de către un partid politic a candidatului independent, inclusiv din perspectiva raportării lacunare a finanțării campaniei electorale, dar și a implicării în campania electorală a partidelor politice care oficial nu participă în alegeri. „Constatăm implicarea membrilor și simpatizanților PSRM, partid care nu a desemnat candidați, în campania electorală. De asemenea, atestăm reglementarea insuficientă a mecanismului de suspendare a Președintelui Republicii Moldova pentru participare în campania electorală”, constată raportorii..

În debutul campaniei electorale, MO Promo-LEX atestă sporirea numărului de evenimente electorale identificate – 595. Dintre acestea, potrivit observatorilor 39% au fost efectuate de Igor Dodon (CI),  22% – Renato Usatîi, 19% – Maia Sandu (PAS).

„La fel, atragem atenția asupra a cel puțin 6 cazuri ce pot fi calificate drept nerespectare a regulilor de sănătate publică instituite de Comisiile Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică pe aspectul de desfășurare a întrunirilor, vizându-i pe Igor Dodon (CI) – 3 cazuri; Maia Sandu (PAS) – 2 cazuri; și 1 caz – Tudor Deliu (PLDM)”, se spune în raport.

Observatorii Promo-LEX au raportat cel puțin 18 cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative, dintre care: 14 – Igor Dodon (CI), câte un caz – Tudor Deliu (PLDM), Renato Usatîi (PN), Andrei Năstase (PPPDA) și Violeta Ivanov (PPȘ).

În creștere este numărul de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a imaginii persoanelor oficiale străine și a imaginilor ce reprezintă instituții/simboluri de stat, fiind identificate și raportate cel puțin 7 cazuri. Dintre acestea, câte două cazuri se referă la Maia Sandu (PAS), Andrei Năstase (PPPDA) și Dorin Chirtoacă (BE Unirea), iar într-un caz e vizat Tudor Deliu (PLDM).

De asemenea, au fost raportate cel puțin două cazuri în care au fost implicați reprezentanți ai cultelor religioase în campania electorală a candidatului Igor Dodon (CI).

Cheltuieli de cel puțin 809 477 lei neraportate de către candidați

Principala sursă a veniturilor declarate de către concurenții electorali, pentru prima săptămână de campanie electorală, o constituie donațiile din partea persoanelor fizice. Misiunea, atestă un transfer de pe contul curent al unui partid în contul „Fond electoral” care depășește plafonul de 95 436 lei stabilit pentru persoane juridice prin circulara CEC din 15 septembrie 2020, totuși o reacție a CEC la acest fapt încă nu a avut loc.

Totodată, constatăm că 566 persoane fizice au donat în bani 7, 68 mil. de lei, au urmat donațiile în mărfuri și servicii în valoare de 1 302 239 de lei. Misiunea notează că declararea donațiilor materiale este o practică pozitivă de asigurare a transparenței campaniei electorale. Totuși, declararea acestor donații în afara contului „Fond electoral” riscă să diminueze din corectitudinea raportării și să servească drept o modalitate de ocolire a rigorile de verificare a fluxurilor financiare din contul „Fond electoral”.

Potrivit observării, în mod repetat, niciun concurent electoral nu raportează cheltuielile pentru activitatea agitatorilor și nici nu declară serviciile acestora drept donații materiale. Așadar, potrivit estimărilor, 6 concurenți electorali au omis reflectarea completă a cheltuielilor de campanie în cuantum de cel puțin 809 477 de lei: Igor Dodon(CI)- 474 856 lei, Andrei Năstase(PPPDA) – 111 531 lei, Violeta Ivanov (PPȘ) – 105 236 lei,  Maia Sandu(PAS) – 67 812 lei, Renato Usatîi – 29 598 lei, Tudor Deliu (PLDM) 20 444 lei.

Campanie electorală cu tot mai multe mesaje de ură și discriminare

„Regretăm creșterea numărului de cazuri de utilizare a discursului de ură atât de către candidați, cât și de către politicieni, lideri de opinie, jurnaliști și cetățeni. Doar în perioada de referință au fost identificate cel puțin 63 cazuri noi, cu 39 mai multe decât în perioada precedentă de monitorizare”, anunță raportorii.

Dintre acestea, în 39 cazuri autorul acestui tip de discurs a fost candidatul Renato Usatîi (PN), iar în alte două cazuri Andrei Năstase (PPPDA) și  Octavian Țîcu (PUN). Alte 15 cazuri de mesaje de ură și/sau instigare la discriminare i-au vizat pe 5 din cei 8 candidați înscriși în cursa electorală. Astfel, Igor Dodon a fost vizat în 4 cazuri,  Maia Sandu – 6 cazuri, Renato Usatîi – 2 cazuri, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă în câte un caz.

Asociația Promo-LEX atrage atenția asupra faptului că acest tip de discurs afectează nu doar candidații, dar și persoanele care fac parte din diferite grupuri sociale (femei, persoane LGBT, persoane cu dizabilități etc).

Activitatea organelor electorale în condiții de pandemie

Potrivit observatorilor Promo-LEX, nu toate CECE respectă cerințele privind activitatea în condiții de pandemie: 12 (34%) consilii nu dețin registrul de monitorizare a temperaturii funcționarilor electorali, cel puțin 18 (50%) CECE nu efectuează termometria vizitatorilor, iar în cazul a 4 CECE (11%) nu se regăsesc informații privind regulile de protecție a sănătății în perioada pandemiei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: