image
Sursa foto: Lucas Schifres/Getty Images

Petrolul se scumpește, în timp ce bursele scad, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu

Petrolul se scumpește, luni dimineața, în timp ce bursele scad, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Deși Israelul nu exportă țiței, escaladarea conflictului produce temeri privind apariția unor sincope de aprovizionare din Iran.

În tranzacțiile din Asia, de luni dimineață, cotațiile petrolului european (BRENT) au urcat cu peste 3 dolari, până la 87 de dolari. “Riscul este acum de creștere a prețului petrolului, de scădere a acțiunilor și o mai mare volatilitate pe monede care ar aduce o apreciere a dolarului și a yenului japonez”, au scris analiștii de la CBA într-o notă către investitori, potrivit Reuters citat de Biziday.

Temerile sunt legate mai ales de implicarea Iranului în conflict și de întreruperea aprovizionării cu petrol din această țară. “Având în vedere restricțiile cu care se confruntă deja piețele de petrol, o reducere imediată a exporturilor de petrol ale Iranului riscă să împingă cotația Brent la peste 100 de dolari pe baril USD/bbl pe termen scurt”.

De asemenea, cotația aurului a crescut cu +1%, până la 1.852 de dolari uncia.

Pe piețele valutare, doar yenul japonez s-a apreciat, în timp ce euro și dolarul au scăzut ușor. Bursa de la Tokyo a scăzut cu -1%, în timp ce piețele europene de acțiuni sunt setate pe o deschidere în scădere.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: