image
Sursa foto: Profimedia

”Mai mult nu înseamnă mai bine!” Ceferin a criticat propunerea FIFA de a organiza Cupa Mondială din doi în doi ani

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi-a reiterat luni opoziţia faţă de ideea disputării Cupei Mondiale din doi în doi ani, menţionând că ''mai mult nu înseamnă neapărat şi mai bine''.

''Calendarul competiţional internaţional nu are nevoie de aşa ceva, iar jucătorii au nevoie de lunile de vară pentru a se reface, pentru a se recupera, nu este cazul de astfel de turnee majore la fiecare doi ani'', a spus Ceferin (53 de ani) la o reuniune a asociaţiilor cluburilor europene (ECA).

Ceferin a pledat totodată pentru o reformă continentală a fair-play-ului financiar. ''Vrem cu adevărat să ne întoarcem la normalitate după pandemia de coronavirus? Da, vrem un 'nou normal' mai bun, mai sănătos'', a spus acesta.

UEFA are "grave îngrijorări" în legătură cu proiectul disputării Cupei Mondiale la fiecare doi ani, declara vineri preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, care nu a ascuns că este uimit de această propunere a FIFA, nediscutată cu celelalte asociaţii şi confederaţii.

"UEFA şi asociaţiile sale naţionale au serioase rezerve şi grave îngrijorări în legătură cu informaţiile despre planurile FIFA", a afirmat atunci Ceferin într-un schimb de mesaje cu Ronan Evain, directorul executiv al Football Supporters Europe.

"Ţinând cont de impactul major pe care această reformă îl poate avea asupra ansamblului organizaţiei fotbalului, există o uimire generalizată în legătură cu faptul că FIFA pare să lanseze o campanie de PR pentru a promova această propunere, în timp ce nicio astfel de propunere nu a fost prezentată confederaţiilor, asociaţiilor naţionale, ligilor, cluburilor, jucătorilor, antrenorilor şi ansamblului comunităţii fotbalului", menţiona Ceferin.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, ar intenţiona de ceva timp ca Mondialul, un eveniment care aduce mulţi bani, să se dispute la fiecare doi ani.

Vineri, antrenorul francez Arsene Wenger, acum director pentru dezvoltarea fotbalului în cadrul FIFA, a dezvăluit planurile proiectului pentru L'Equipe. Pentru a se ajunge la acest lucru, Wenger a propus regruparea meciurilor de calificare în două ferestre internaţionale, în octombrie şi martie. Fostul tehnician al lui Arsenal ar vrea ca această decizie să fie adoptată în decembrie şi să intre în vigoare începând din 2028.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: