image
Sursa foto: jurnal.md

Accidentul de la Stăuceni: Șoferul care a spulberat doi cicliști minori rămâne în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a spulberat doi cicliști minori, pe șoseaua de lângă Stăuceni, rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor.

Astăzi a avut loc prima ședință de judecată, după încheierea urmării penale. Cel vizat în dosar a refuzat să comenteze situația.

Bărbatul este învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulației, fapt ce a dus la decesul unei persoane.

„Inculpatul a depus o cerere de examinare în procedură simplificată. La moment, cererea nu a fost examinată, dar urmează să o examinăm în ședința ulterioară, pentru că nu a fost prezentă partea vătămată minoră și succesorul. La etapa actuală nu a fost examinată cererea respectivă, dar se presupune că își recunoaște vina. Urmează să vedem la ședința următoare”, a precizat procurorul Alexandru Botnaru.

Inculpatul a refuzat să discute cu presa.

Tatăl biciclistului care a decedat, Alexandru Coșcodan, a declarat că în timpul ședinței, inculpatul nu a încercat să vorbească cu el și nici nu și-a cerut iertare pentru cele întâmplate.

„Noi am înmormântat trei copii. Eu sunt distrus. La fel și soția, dar și fetița noastră care a mai rămas, această picătură de copilaș pe care o mai avem. Toți mergem la psihologi, dar și la ședințe la psihiatri. Primim o sumedenie de medicamente, calmante și nu ne putem reveni. Nu ne putem închipui viitorul fără acest copilaș. Nu doresc niciunui părinte din această lume, să audă cum cade pământul peste sicriul copiilor”, a spus tatăl băiatului decedat.

Pe 21 februarie curent, doi adolescenți de 12 ani au fost loviți de o mașină în timp ce se deplasau cu bicicleta, în apropierea comunei Stăuceni. Ambii au ajuns la spital în stare gravă. Unul a decedat. Șoferul cu pricina riscă până la șapte ani de pușcărie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: