image
Sursa foto: hiphop-n-more.com

Rihanna a devenit cea mai bogată cântăreață din lume; Solista este oficial miliardară

Cântăreaţa şi femeia de afaceri Rihanna are o avere de 1,7 miliarde dolari, a anunţat revista de specialitate Forbes, devenind astfel una dintre cele mai bogate artiste de pe planetă, scrie AFP.

Figura genului R&B şi-a fructificat succesele într-un imperiu masif în sectoarele modei şi produselor de frumuseţe, iar veniturile ei le eclipsează pe cele ale superstarurilor Madonna şi Beyoncé.

Originară din insula Barbados, Robyn Rihanna Fenty, 33 de ani, şi-a făcut o intrare uimitoare pe scena muzicală internaţională în 2003.

Dacă vânzările de discuri şi turneele sale au contribuit la avere, talentul antreprenorial a promovat-o între superbogaţi, scrie News.ro.

Forbes, care clasează regulat persoanele cele mai bogate din lume, a estimat miercuri că în jur de 1,4 miliarde din averea sa provin din marca de make-up numită Fenty Beauty, creată în parteneriat cu gigantul francez de lux LVMH.

Lansată în septembrie 2017, având drept obiectiv promovarea incluziunii, Fenty Beauty produce machiaj pentru zeci de tonuri de piele diferite.

Rihanna este şi co-proprietară a liniei sale de lenjerie Savage X Fenty, care contribuie cu 270 milioane dolari net la averea ei, conform Forbes.

În ciuda faptului că nu a mai lansat un album din 2016, cântăreaţa are o mare influenţă în online, cu peste 100 de milioane de urmăritori pe Instagram şi pe Twitter.

Robyn Rihanna Fenty, născută pe 20 februarie 1988, în Barbados, s-a lansat cu single-ul „Pon De Replay” în 2005. De atunci, a lansat opt albume de studio. Cel mai recent este „Anti”, apărut în 2016. Şi-a lansat mai multe linii de vestimentaţie şi cosmetice, în 2017 şi 2018, iar acum prezentarea creaţiilor ei este disponibilă pe Amazon. Mai mult, în ultimii ani, ea a jucat în lungmetrajul „Ocean’s 8” şi în scurtmetrajul „Guava Island”.

comentarii: