image
Sursa foto: thetimes.co.uk

Hipopotamii lui Pablo Escobar sunt o problemă națională în Columbia, la 28 de ani de la uciderea lordului drogurilor

Cei câțiva hipopotami aduși de Pablo Escobar în Columbia, în anii '80, au ajuns o problemă pentru autorități, scrie The Guardian. Abandonați după moartea lui Escobar, în 1993, animalele s-au înmulțit necontrolat și au ajuns să constituie un pericol la adresa mediului și oamenilor din zonă.

Pablo Escobar ținea animalele într-o grădina zoologică privată, amplasată la ferma sa, Hacienda Napoles. După ce traficantul de droguri a fost ucis de polițiști, în 1993, multe dintre animale au fost capturate sau au murit. Din cauza costurilor și a problemelor logistice asociate transportului animalelor mari, dar și a violențelor din zonă, hipopotamii au fost abandonați.

Aceștia s-a înmulțit necontrolat. În prezent, în zonă se găsesc între 65 și 80 de hipopotami. Un grup de oameni de știință a avertizat că aceste animale reprezintă o amenințare majoră pentru mediu și pentru localnici. Ei au spus că hipopotamii trebuie eutanasiați. În caz contrar, numărul lor ar putea ajunge la aproximativ 1.500 până în 2035. Ideea oamenilor de știință a atras critici din partea localnicilor, care nu vor să renunțe la hipopotami.

Pentru persoanele din zonă, aceste animale reprezintă o sursă importantă de venit. Oamenii de știință au început să lucreze la prognoza populației de hipopotami în 2020, după ce unul dintre animale a rănit grav un fermier. În luna ianuarie, studiul lor a fost publicat în revista Biological Conservation, relatează libertatea.ro.

Un alt studiu de anul trecut, realizat de cercetătorii de la Universitatea California din San Diego, a arătat că hipopotamii schimbă calitatea apei în care își petrec o mare parte din timp și în care își fac nevoile. Guvernul columbian a încercat să sterilizeze hipopotamii, dar acest demers s-a dovedit complex și costisitor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: