image
Sursa foto: Reuters

Comisarul ONU pentru drepturile omului critică Rusia pentru eşecul de a proteja civilii din Ucraina

Comisarul ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a denunţat marţi un "eşec extins" al Rusiei în a lua măsuri adecvate pentru a proteja civilii din Ucraina şi a spus că există indicii că forţele ruseşti au comis crime de război, relatează Reuters și News.ro.

Şeful Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a declarat că monitorizarea efectuată de biroul său a indicat "încălcări flagrante ale legislaţiei internaţionale privind drepturile omului, încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional şi crime de război, în primul rând din partea forţelor Federaţiei Ruse".

Aceste încălcări, a declarat Turk în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva, includ 142 de cazuri de execuţie sumară a civililor de când Rusia a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, precum şi dispariţii forţate, tortură şi rele tratamente aplicate prizonierilor, inclusiv prin violenţă sexuală.

"A existat un eşec extins din partea Federaţiei Ruse de a lua măsuri adecvate pentru a proteja civilii şi a proteja obiectele civile împotriva efectelor atacurilor lor", a declarat Turk.

El a mai spus că forţele armate ale ambelor ţări, dar în special ale Rusiei, trebuie să respecte drepturile internaţionale ale omului şi dreptul umanitar. "Ele trebuie să înceteze utilizarea armelor explozive cu efecte pe arii extinse în zonele populate şi să cartografieze cu scrupulozitate amplasarea minelor", a arătat Volker Turk..

Rusia a negat cu fermitate că a comis atrocităţi sau că a vizat civili în Ucraina.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: