Mihai Iavița, specialist principal în probleme tineret și sport la Direcția Învățământ a Consiliului raional Dubăsari ne-a informat că Eliza Medvetschi este absolventă a liceului teoretic „Mihai Eminescu”, una din instituțiile cu predare în limba română din stânga Nistrului.

La 12 ani, Eliza a obținut titlul de Campioană europeană între cadeți la tenisul de masă desfășurat în Franța. Era deținătoarea mai multor mențiuni. Actualmente era studentă la USEFS. Peste cinci zile, pe 8 iunie, Eliza ar fi împlinit vârsta de 21 de ani.

ElizaEliza

„Am discutat cu antrenoarea Elizei, Elena Todircă, stabilită în Marea Britanie. Mi-a spus că nu crede în versiunea că Eliza s-ar fi sinucis. Era o tânără optimistă, din câte știm nu avea probleme. Nu știm ce s-a întâmplat. Regretăm mult această pierdere”, ne-a spus responsabilul de la Direcția Învățământ.

Amintim că tragedia s-a produs pe data de 1 iunie, curent. Tânăra a căzut în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit din sectorul Ciocana al Capitalei. Natalia Stati, ofițer de presă al Poliției capitalei, ne-a informat că deși versiunea preliminară rămâne a fi suicidul, investigațiile continuă și poliția investighează toate circumstanțele producerii tragediei.

Am încercat să aflăm detalii și de la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, unde învăța Eliza Medvetschi, dar am fost informați că rectorul este în deplasare, iar cea mai mare parte a angajaților lucrează de acasă.

caderecadere