image
Sursa foto: bizlaw.md

Congresul Asociației Judecătorilor, amânat din cauza pandemiei

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova anunță că din cauza situației pandemice a amânat Congresul asociației preconizat pentru data de 5 februarie.

În acest context următoarea întrunire al congresului ar urma să aibă loc pe data de 26 martie 2022.

„În cadrul ședinței consiliului executivului Asociației Judecătorilor, s-a decis expedierea, în toate instanțele din țară, a proiectului noului statut al Asociației Judecătorilor, elaborat conform noilor rigorii ale Legii nr. 86/2020, cu privire la organizațiile necomerciale. De asemenea, consiliului executivului Asociației Judecătorilor a decis expedierea proiectului de regulament privind organizarea votului electronic în vederea înaintării propunerilor de îmbunătățire a acestuia, recepționarea cărora urmează a fi expediată pe adresa [email protected], până la data de 01 martie 2022. Suplimentar, în conformitate cu prevederile art. 17 pct. 3) al statutului Asociației Judecătorilor, consiliul executiv al Asociației Judecătorilor, cu cel puțin 14 zile mai devreme, va publica subiectele din agenda congresului Asociației Judecătorilor”, mai informează Asociația Judecătorilor printr-un comunicat de presă.

comentarii: