Unul dintre ei a venit la muncă opt zile deși manifesta simptome evidente ale infectării cu SARS-CoV-2. Departamentul de Sănătate Publică a prezentat într-o conferință de presă orarul după care au lucrat cei doi stiliști și au cerut cetățenilor să anunțe dacă au trecut pe la salon în perioada respectivă.

Cei doi stiliști au lucrat din a doua săptămână a lunii mai, până miercuri, iar atât ei cât și clienții au purtat măști de protecție, potrivit autorităților, citate de CNN.

“Sperăm să nu apară niciun caz nou de infectare, având în vedere că s-a purtat echipamentul de protecție”, au declarat autoritățile.

Toți cei care au intrat în contact cu persoanele bolnave vor fi testați, scrie digi24.ro.

“O să fiu sincer. Chiar nu putem risca să crească numărul de cazuri de infectare. Nu putem accepta ca această situație să devină un obicei în comunitatea noastră”, a declarat Clay Goddard, directorul Departamentului de Sănătate din Springfield-Greene.