image
Sursa foto: Profimedia

Un nou scandal în tenis. L-a numit ”nemernic” pe arbitrul de linie, iar reluările i-au dat dreptate

Daniil Medvedev (28 de ani și locul 4 ATP) l-a învins pe Gael Monfils (37 de ani și locul 40 ATP), scor 6-2, 6-4, în turul al doilea al turneului ATP 1000 de la Monte Carlo.

Prestația tenismenului rus a fost umbrită de un moment tensionat din setul secund, când Medvedev a jignit doi arbitri.

În debutul setului secund când scorul era 2-1 pentru Monfils, Medvedev a pierdut un punct pe nedrept, după ce arbitrul de linie nu a strigat aud la o minge trimisă de francez în afara terenului.

Mohamed Lahyani, arbitrul de scaun, a coborât pe teren, și i-a dat dreptate colegului său. Totuși, pe reluările oferite de hawk-eye s-a putut vedea că mingea a fost trimisă în afara terenului.

În acel moment, Medvedev și-a pierdut cumpătul și a spus despre arbitrul de scaun că este ”nemernic”, iar pe Lahyani l-a numit ”orb”. Totuși, rusul a scăpat fără nicium avertisment.

Medvedev a continuat disputa și după ce Monfils s-a desprins la 4-1. Chiar dacă arbitrul de scaun i-a explicat că a văzut că mingea a căzut pe linie și ulterior și-a cerut scuze, rusul nu a fost mulțumit.

”Cum poți să-ți ceri scuze? Am pierdut acel game nenorocit. Deveniți ridicoli. Cu hawk-eye-live nu vezi nimic!", a spus Daniil.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: