Din 1991 n-a fost realizat niciun proiect despre oamenii care locuiesc în apropierea frontierei estice a Uniunii Europene, susține lectorul universitar de la USM Valentin Arapu. Cercetătorii sunt interesați și de problemele cu care se confruntă în prezent comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.

Vor fi intervievate persoane din toate categoriilor sociale și de vârste diferite.

La realizarea interviurilor, istoricii se vor baza pe un chestionar și vor lucra în echipe. S-au oferit să se implice în implementarea proiectului și locuitorii din satele și orașele situate de-a lungul Văii Prutului.

Inițiatorii proiectului „Memorie, identitate și comunitate. Studii de istorie orală pe Valea Prutului în România și Republica Moldova” speră să prezinte rezultatele parțiale la sfârșitul lunii noiembrie. Atât lucrarea, cât și celelalte materiale culese din teren vor fi puse în circuitul public prin ateliere, dezbateri, lansări de carte, expoziții, dar și emisiuni difuzate la posturile regionale de radio și televiziune din România și Republica Moldova. Săptămâna trecută, proiectul a fost lansat la Iași. Acesta este finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.