image
Sursa foto: Reader's Digest

OMS avertizează că numărul tinerilor care folosesc țigări electronice a crescut alarmant și l-a depășit pe cel al adulților

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) le recomandă guvernelor să se raporteze la țigările electronice la fel cum se raportează la cele cu tutun și să interzică toate aromele disponibile pentru acestea. De asemenea, îndeamnă la aplicarea unor măsuri drastice pentru controlul cantității de tutun din vape-uri, impunerea unor taxe mai mari și interzicerea utilizării acestora în locuri publice.

“Țigările electronice atrag copiii prin intermediul rețelelor de socializare și al influencerilor, cu cel puțin 16 mii de arome. Unele dintre aceste produse folosesc personaje din desene animate și au un design elegant, care atrage generația tânără. S-a remarcat o creștere alarmantă a utilizării țigărilor electronice în rândul copiilor și al tinerilor între 13 și 15 ani, cu rate care depășesc consumul adulților în multe țări”, a declarat directorul OMS, motivând ca vape-urile “beneficiază de o comercializare agresivă”.

Agenția a transmis, citând studii, că deși sunt comercializate drept instrumente prin care se poate renunța la fumat, nu există dovezi în acest sens ci, din contră, tinerii care utilizează țigări electronice au o probabilitate de aproape trei ori mai mare de a fuma mai târziu în viață. Experții explică faptul că unele dintre țigările electronice conțin nicotină, care creează dependență și sunt dăunătoare sănătății, scrie Biziday.

Deși efectele pe termen lung al consumului de țigări electronice asupra sănătății nu sunt pe deplin înțelese, s-a stabilit că ele generează substanțe toxice, unele dintre ele cunoscute pentru că provoacă cancer și altele care cresc riscul de afecțiuni cardiace și pulmonare. Utilizarea țigărilor electronice poate afecta, de asemenea, dezvoltarea creierului și poate duce la tulburări de învățare pentru tineri. Expunerea fetală la țigări electronice poate afecta negativ dezvoltarea copilului la femeile însărcinate, iar expunerea la emisiile generate de țigările electronice prezintă riscuri inclusiv pentru trecători. În Canada, de pildă, ratele de utilizare a țigărilor electronice în rândul tinerilor cu vârsta între 16 și 19 ani s-au dublat între 2017 și 2022, iar în Anglia numărul tinerilor utilizatori s-a triplat în ultimii trei ani.

Țigările electronice au fost permise pe piața liberă și comercializate în mod agresiv tinerilor, subliniază OMS. Doar 34 de țări au interzis vânzarea țigărilor electronice, în timp ce 88 de țări nu au nici măcar o vârstă minimă la care acestea pot fi cumpărate și 74 de țări nu au reglementări în vigoare pentru aceste produse dăunătoare.

“Este nevoie de acțiuni ferme, decisive, pentru a preveni utilizarea țigărilor electronice, având în vedere numărul tot mai mare de dovezi privind utilizarea acestora de către copii și adolescenți și efectele nocive asupra sănătății”, conchide comunicatul OMS.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: