Potrivit unui studiu publicat luni în revista britanică „Nature Climate Change”, Polul Sud s-a încălzit de peste trei ori peste media globală în ultimii 30 de ani, notează CNN. Acest lucru ar putea avea urmări grave din cauza implicațiilor enorme cu privire la topirea ghețarilor, viața marină din regiune și creșterea nivelului mării la nivel mondial.

Studiul scoate la lumină noi amănunte despre teroriile cu privire la cea mai îndepărtată regiune de pe Pământ. Oamenii de știință erau conștiență de foarte mulți ani de faptul că regiunile exterioare ale Antarcticii se încălzesc, însă au crezut că Polul Sud este izolat de creșterea temperaturilor la nivel global.

„Acest lucru demonstrează că încălzirea este globală și se îndreaptă spre aceste locuri îndepărtate”, a declarat Kyle Clem, cercetător la Universitatea din Wellington și autorul principal al studiului.

Kyle Clem, împreună cu echipa sa, a analizat datele stațiilor meteo la Polul Sud, dar și modelele climatice. În acest mod, au putut examina încălzirea în interiorul Antarcticii. Aceștia au descoperit că între 1989 și 2018, Polul Sud s-a încălzit cu aproximativ 1,8 grade Celsius în ultimii 30 de ani, la o rată de +0,6 ° C pe deceniu - de trei ori mai mare decât media globală.

Oamenii de știință au declarat că principala cauză a încălzirii este creșterea temperaturilor la suprafața mării la mii de mile distanță în zona tropicelor. În ultimii 30 de ani, încălzirea în Oceanul Pacific tropical vestic -- o regiune din apropierea ecuatorului, la nord de Australia și Papua Noua Guinee -- a însemnat că a existat o creștere a aerului cald, care a fost transportat la Polul de Sud.

Temperaturi mai ridicate au fost înregistrate în ultimii ani în părți ale Antarcticii. În acest context, încălzirea are consecințe globale grave, mai ales pentru milioanele de oameni care trăiesc pe coastele vulnerabile la creșterea nivelului mării.

Întreaga suprafață de gheață a Antarcticii conține suficientă apă pentru a ridica nivelurile globale ale mării cu aproape 200 de metri, potrivit Organizației meteorologice Mondiale.

În martie, oamenii de știință din domeniul climei au înregistrat primul val de căldură la o bază de cercetare din estul Antarcticii, iar în februarie, cea mai caldă temperatură înregistrată vreodată în Antarctica --18.3 grade Celsius (65 de grade Fahrenheit) -- a fost măsurată la stația de cercetare Esperanza din Argentina.

Pierderea de gheață din regiune s-a accelerat, de asemenea, într-un ritm alarmant în ultimele decenii. În ultimii 22 de ani, un ghețar uriaș din estul Antarcticii s-a retras aproape trei mile.