image
Sursa foto: jurnal.md

ANRE anunță că nu există o criză a carburanților în RM, dar recomandă companiilor petroliere să-și suplimenteze stocurile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a verificat informațiile, precum că la unele benzinării se formează cozi pentru alimentarea automobilelor și comunică că nu există o criză de carburanților în RM. Stocurile efective de produse petroliere la momentul actual sunt la un nivel comparabil cu cel din perioadele precedente, precizează ANRE.

Totodată, având în vedere situația din Ucraina, Agenția a transmis companiilor din sectorul respectiv demersuri prin care a solicitat acestora să realizeze în regim prioritar tot complexul de măsuri disponibile în vederea asigurării stocurilor pentru o perioadă mai lungă decât cea practicată în prezent și identificării de surse alternative de aprovizionare cu carburanți care ar putea fi activate în caz de necesitate.

ANRE a instituit un mecanism de raportare zilnică a stocurilor deținute, în baza căruia monitorizează evoluția acestora, conlucrând cu structurile guvernamentale la subiectul dat.

Reamintim că majoritatea produselor petroliere sunt importate în țara noastră din România.

Noutăţile partenerilor

comentarii: