image
Sursa foto: nordnews.md

Dosarul corupției de la ASP: 6 persoane, în arest pentru 30 de zile; Printre ei, soțul și fiul unei foste membre PAS

Judecătoria Bălți a admis demersurile procurorilor anticorupție cu privire la arestarea preventivă a celor șase persoane, reținute, pe data de 11 aprilie, la Edineț și Dondușeni. Învinuiții urmează să fie plasați în penitenciar pentru 30 de zile.

Primul care s-a prezentat în sala de ședințe a fost Oleg Gonța, tatăl șefului Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț. Acesta le-a declarat jurnaliștilor că este nevinovat și că, de fapt, nu prea înțelege pentru ce a fost reținut.

nordnews.mdnordnews.md

Oleg Gonța ar fi încercat să facă abuz de statutul soției sale, Iulia Gonța, membră a Organizației Teritoriale a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Edineț. Ieri, aceasta a fost exclusă din partid, după ce soțul și fiul acesteia au fost reținuți pe 11 aprilie în cadrul mai multor cauze penale ce vizează mită primită pentru eliberarea permiselor de conducere. Anterior, Iulia Gonța a fost secretara OT PAS Edineț.

Jurnaliștii de la NordNews, care au publicat imagini cu Oleg și Alexandrin Gonța, au fost contactați de către Iulia Gonța, care le-a cerut socoteală jurnaliștilor de ce au fost publicate fotografiile și numele celor doi, acuzând redacția că nu respectă prezumția nevinovăției.

După tatăl său, în fața magistraților a compărut și Alexandrin Gonța, șefului Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț. Acesta a refuzat să vorbească cu jurnaliștii.

nordnews.mdnordnews.md

Al treilea care a compărut pe banca acuzaților este Leonid Vișmirschi, angajatul unei stații PECO, implicat în schema de „vânzare” a permiselor de conducere.

nordnews.mdnordnews.md

Al patrulea acuzat este agentul economic Ivan Patrașcu din raionul Briceni. Acesta și-ar recunoaște integral vina și ar colabora cu ancheta.

nordnews.mdnordnews.md

Al cincilea este Sergiu Scripnic din raionul Dondușeni.

nordnews.mdnordnews.md

Iar ultimul dintre cei șase inculpați care a fost adus în fața judecătorilor este Boris Mițîc.

nordnews.mdnordnews.md

Amintim că, ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au documentat o schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere auto, în care sunt vizați angajați ai Agenției Servicii Publice și persoane intermediare.

Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, începând cu luna august 2022 și până în prezent, șeful Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț, atât personal cât și în comun cu alți angajați din cadrul instituției, inclusiv prin intermediul tatălui său, ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1000 de euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea  calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.

În cadrul perchezițiilor din data de 11 aprilie, au fost ridicați 400 de euro, livrați sub controlul CNA, înscrisuri de ciornă cu date de identitate și numere de contact ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate, 24 de mii de euro, 95 de mii de lei, telefoane mobile și tehnică de calcul.

Investigațiile în dosarele permiselor de conducere  continuă. Amintim că, pe 28 martie, o  schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.

În prezent, patru persoane, din cele reținute pe 28 martie, se află sub control judiciar, iar alte două au fost plasate în arest la domiciliu.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: