image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Inflația anuală a ajuns la 5,5 la sută în noiembrie; Ce produse și servicii s-au scumpit // GRAFIC

Prețurile medii de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022, au crescut cu 5,5%, inclusiv la produse alimentare cu 5%, mărfuri nealimentare cu 4,2% și servicii prestate populației cu 7,9%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Statistica arată reducerea în continuare a ratei anuale a inflației, înregistrată începând cu luna noiembrie a anului 2022.

Prețurile medii de consum în luna noiembrie 2023 față de luna octombrie 2023 au crescut cu circa 0,2%. Produsele alimentare s-au scumpit cu 0,3%, cele nealimentare - cu circa 0,9%, iar serviciile prestate populației s-au ieftinit cu 1,1%.

IPCIPC

În această perioadă, din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la ouă de găină – cu 9,1%, legume – cu 4,6%, lapte și produse lactate – cu 0,5%. Au fost înregistrate diminuări de preț la fructe – cu 5,3% (în special la fructele exotice/citrice), ulei vegetal – cu 1,7%, zahăr – cu 0,9%.

La mărfurile nealimentare, în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la încălțăminte și confecții – cu 2,6%, și respectiv, 1,3%, materiale de construcție – cu 1,5%, în timp ce prețurile medii de consum la combustibili și carburanți s-au diminuat cu 1,6% (inclusiv motorina – cu 6,8% și benzina – cu 2,4%).

Dintre serviciile prestate populației, s-au diminuat tarifele reglementate de furnizare a energiei electrice – cu 4,7%. Totodată, datorită acordării de către Guvern a compensațiilor pentru plata facturilor, au fost marcate reduceri de prețuri medii la gaz – cu cca 5,9%, la încălzirea centralizată și prepararea apei calde – cu circa 18%.

Inflația de 0,2% din noiembrie 2023 față de luna octombrie 2023,înregistrată în R. Moldova a fost mai mică față de cea din Polonia (0,7%), Islanda, Austria (câte 0,4%), depășind totodată nivelul inflației marcate în alte țări analizate: Macedonia (0,1%), Ungaria, Estonia (câte 0,0%), Georgia, Elveția, Franța, Croația (câte -0,2%), Portugalia, Luxemburg (câte -0,3%) Spania, Lituania, Italia, Germania (câte -0,4%), Slovenia (-1,0%) și Cipru (-1,2%).

IPCIPC

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: