image
Sursa foto: Twitter

Deco a spus tot, după ce Joan Laporta i-a cerut lui Xavi să rămână la Barcelona

Xavi (44 de ani) a anunțat în luna ianuarie că a decis să plece de la Barcelona la finalul sezonului, în urma unui eșec cu Villarreal, scor 3-4.

Șefii de pe Camp Nou nu au acceptat decizia și, recent, au încercat să îl întoarcă din drum pe Xavi.

Astfel, Joan Laporta ar fi mers la o întâlnire cu Xavi, în cadrul căreia i-a propus să rămână antrenor al Barcelonei cel puțin încă un sezon, până la 30 iunie 2025, când îi expiră contractul aflat în vigoare.

La scurt timp, Deco, directorul sportiv al catalanilor, a transmis că decizia lui Xavi a rămas în picioare. Oficialul catalanilor a recunoscut că își dorește ca antrenorul să se râzgândească, însă totul ține doar de el.

”Nu am luat nicio decizie în privința viitorului antrenor pentru că este devreme și avem multe lucruri de făcut. Dacă se schimbă ceva, nu voi spune că nu vom face ceva pentru a schimba decizia (n. red. lui Xavi).

Nu avem nimic împotriva lui. Nu este o decizie pe care a luat-o clubul sau conducerea sportivă. În acest moment, nu există o astfel de posibilitate (n. red. ca Xavi să continue la Barcelona). Dacă se va întâmpla, vom discuta.”, a transmis Deco, citat de sport.es.

Dorința conducerii poate părea surprinzătoare, având în vedere că Barcelona nu a avut rezultate extraordinare în mandatul lui Xavi. Totuși, sursa citată scrie că Joan Laporta ține cont în special de dorința vestiarului. Jucătorii vor neapărat că continue munca începută cu Xavi.

De asemenea, Barcelona ar vrea să-l păstreze pe Xavi și pentru că soluțiile aflate la îndemână pe ”piață” nu sunt convingătoare pentru șefii clubului care nu are cea mai bună situație financiară.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: