image
Sursa foto: bussinesmagazin.ro

Ministrul Educației, despre redeschiderea grădinițelor: Au fost trimise spre aprobare două documente

Ministerul Educației a elaborat două documente necesare pentru redeschiderea grădiniţelor, după ridicarea stării de urgenţă în sănătate publică, potrivit ministrului de resort Igor Şarov, care a susţinut astăzi un briefing pe tema reluării şcolilor şi instituţiilor preşcolare din ţară.

Potrivit ministrului, este vorba de Instrucţiunea privind redeschiderea instituţiilor preşcolare, după ridicarea stării de urgenţă în sănătate publică, şi Raportul de autoevaluare a instituţiilor de educaţie timpurie de pregătire pentru redeschidere.

Actele normative elaborate conţin reglementări generale referitor la dotările speciale şi măsurile preventive.

„Printre acestea se numără lucrările de reparaţie, dezinfecţia, măsurile de curăţare şi igienă, remanierile de program, restricţionarea accesului persoanelor străine pe teritoriul grădiniţelor, inclusiv a părinţilor, interzicerea organizării evenimentelor festive. Toate acestea trebuie să fie întreprinse pentru asigurarea funcţionării în siguranţă a instituţiei de educaţie timpurie, controlului infecţiei COVID-19, minimalizarea riscului de contaminare a copiilor şi personalului în timpul aflării în instituţie”, a declarat Igor Şarov.

Totodată, conform acestor acte normative, autorităţile publice locale de nivelul I şi II, de la Chişinău şi Bălţi, fondatorul privat, pot redeschide instituţii sau grupe de educaţie timpurie din cadrul complexelor educaţionale şcoală primară-grădiniţă, gimnaziu - grădiniţă, în funcţie de situaţia epidemiologică din localitate, în baza unei decizii comune cu structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică şi ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

„Doar dacă vor fi întrunite toate condiţiile impuse de prevederile Instrucţiunii şi în conformitate cu Raportul de autoevaluare privind pregătirea pentru redeschiderea grădiniţei, instituţiile de educaţie timpurie îşi vor relua activitatea”, a conchis ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov.

Noutăţile partenerilor

comentarii: