image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Platon va fi audiat în cadrul comisiei privind Laundromatul; Inga Grigoriu: „Ar trebui să se prezinte la Procuratură”

Afaceristul Vaceaslav Platon va fi audiat, mâine, în cadrul comisiei de anchetă privind Laundromatul. La insistența acestuia, patru deputați, membri ai PSRM, Partidul „Șor” și Pro Moldova, au votat pentru ca Platon să fie audiat, fiind blocată astfel prezentarea raportului final al comisiei.

„Numitul Veaceslav Platon s-a activizat intens la ultima etapă a lucrărilor Comisiei parlamentare de anchetă, anume din momentul când am prezentat publicului acte ce demonstrează legătura între jaful secolului, devalizarea de întreprinderi regionale, diverse scheme de spălări de bani, inclusiv și prin segmentul transnistrean. Punctul nevralgic la care V. Platon a reacționat bolnăvicios este compania înregistrată în zonă off-shore denumită RONIDA INVEST LLP și care îi aparține, conform răspunsurilor recepționate”, afirmă șefa comisiei, Inga Grigoriu, care a votat împotriva audierii lui Platon.

În opinia sa, audierea lui Platon în cadrul Comisiei ar fi o imixtiune în justiție, o depășire a atribuțiilor, afaceristul având statutul de învinuit în dosarul respectiv (acestuia îi sunt adresate învinuiri și de către organele Procuraturii din Federația Rusă),

„O comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat. Este imixtiune în actul justiției. Numitul Veaceslav Platon trebuie să se prezinte la Procuratură”, a adăugat Grigoriu.

Precizăm că deputații Denis Ulanov, Bogdan Țârdea, Alexandru Suhodulski și Vladimir Cebotari au propus audierea lui Veaceslav Platon, Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc și Renato Usatâi în cadrul unor ședințe închise. Președinta Comisiei, Inga Grigoriu și Dumitru Alaiba au votat împotrivă, specificând că aceștia de fapt ar trebui să se prezinte la Procuratură.

Potrivit procesului verbal al ședinței, obținut de Jurnal.md, inițial Bogdan Țârdea a insistat să fie audiat Veaceslav Platon. Acesta a fost susținut de Vladimir Cebotari care a menționat că a fost abordat în scris și de avocatul acestuia. „Chiar mi-aș dori să-l aud din curiozitate și nu doar”.

Țârdea s-a arătat deranjat că că 2,5 pagini din concluziile Raportului îi sunt „dedicate” procurorului general Alexandru Stoianoglo.

platon sisplaton sis

Noutăţile partenerilor

comentarii: