image
Sursa foto: facebook.com/s.delacau

Scandal în Delacău, Anenii Noi: Sătenii, împotriva deschiderii unei noi cariere

Cel mai atractiv loc din satul Delacău, raionul Anenii Noi, cu sute de pomi sădiți de localnici spre bucuria tuturor, riscă să fie transformat în șantier. Un antreprenor a pus ochiul pe întreg terenul înverzit, unde s-ar afla mult nisip industrial. Revoltați, sătenii au organizat un marș de protest, dar primarul le dă asigurări că în Delacău nu va fi nicio carieră de nisip.

Probleme au apărut în 2014, când la primărie a fost depusă o cerere de schimbare a statutului acestui teren, din pășune - în mină de extragere a minereului. Atunci, sătenii s-au opus, dar la începutul acestui an antreprenorul a venit cu un demers de parteneriat public-privat, care urmează să fie examinat în consiliul local Delacău. Indignați de acest fapt, sătenii au organizat astăzi un marș pașnic „Sădim păduri, NU săpăm cariere”.

Primarul satului Delacău spune că localnicii nu au fost informați corect și dă asigurări că o carieră aici nu va fi deschisă.

În apropierea satului Delacău mai este o carieră de nisip, deschisă de ani buni, dar materialul este pe sfârșit. Acest lucru ar fi principalul motiv pentru antreprenorul care intenționează să obțină acceptul autorităților locale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: