image
Sursa foto: Getty Images

Ce salarii au antrenorii de la Euro 2020. Cel mai bine plătit câștigă de 53 de ori mai mult decât cel mai slab plătit

Turneul final al EURO 2020, care va fi găzduit de 11 oraşe de pe continent, printre care şi Bucureşti, va debuta pe 11 iunie şi se va încheia pe 11 iulie.

După mulțimile de statistici și cifre apărute înainte de Euro 2020, au fost dezvăluite și salariile celor 24 de antrenori participanți la turneul final din această vară. Astfel, cea mai mare remunerație o primește Joachim Low, 4,75 milioane de euro pe an. Selecționerul Germaniei se află la ultimele sale zile pe banca "Mannschaft"-ului, pentru că va fi înlocuit cu Hansi Flick, de la Bayern Munchen.

În clasamentul celor mai bine plătiți selecționeri de la Euro 2020, Low este urmat de rivalul său de pe banca Franței, Didier Deschamps, care câștigă anual 4,39 milioane de euro.

Urmează selecționerul Olandei, Frank de Boer, cu 3 milioane de euro, la egalitate cu cel al Angliei, Gareth Southgate.

Pe locul 5 este cel al Rusiei, Stanislav Cherchesov, cu 2,5 milioane. Abia pe locul 6 se află selecționerul campioanei europene în exercițiu, Portugalia. Fernando Santos este remunerat cu 2,25 milioane de euro pe an.

Pe locul 7 se află selecționerul Italiei, Roberto Mancini, cu două milioane de euro, iar el este urmat de cel al Spaniei, Luis Enrique, cu 1,5 milioane de euro pe an. Urmează, cumva surprinzător, Vladimir Petkovic, de pe banca Elveției, cu 1,32 milioane de euro.

Unul dintre cei mai longevivi selecționeri, Roberto Martinez încasează 1,2 milioane de euro pe an de la Federația Belgiană. Pe locul 11 se află Senol Guneș, care l-a înlocuit pe banca Turciei pe Mircea Lucescu în martie 2019 și care încasează un milion de euro anual.

Paulo Sousa, aflat pe banca Poloniei, primește 840.000 de euro pe an, iar selecționerul Ucrainei, Andriy Shevchenko, e remunerat cu 700.000 de euro anual, cu mult mai puțin față de vremurile în care era jucător la Milan, câștiga Balonul de Aur, dar și milioane de euro.

Al 14-lea antrenor în această ierarhie este Zlatko Dalic, de pe banca Croației, care câștigă 550.000 de euro și e urmat de Rob Page, care se află pe banca Țării Galilor, cu doar 500.000 de euro pe an. Urmează selecționerul Suediei, Janne Andersson, cu 450.000 de euro pe an, iar apoi cel al Scoției, Steve Clarke, cu 420.000 de euro.

Franco Foda, de pe banca Austriei, este pe poziția a 18-a, cu 350.000 de euro pe an, iar selecționerul Cehiei, Jaroslav Slihavy, încasează 300.000 de euro anual, la egalitate cu Marco Rossi, de pe banca Ungariei.

Ei sunt urmați de Kasper Hjulmand, de pe banca Danemarcei, pe locul 21, cu 270.000 de euro anual, iar pe locul 22 se află tot un selecționer scandinav, Markku Kanerva, care antrenează Finalda și care primește 190.000 de euro pe an.

Cel mai prost plătiți trei selecționeri de la Euro 2020 sunt: Stefan Tarkovic (Slovacia), cu 180.000 de euro pe an și Igor Angelovski (Macedonia de Nord), cu doar 90.000 de euro anual.

Astfel, este o diferență uriașă între cel mai bine plătit selecționer, Joachim Low, și cel mai slab plătir, Igor Angelovski, care câștigă de aproape 53 de ori mai puțin.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: