image
Sursa foto: jurnal.md

Oleg Serebrian: Pentru prima oară Chișinăul controlează fluxul de mărfuri și oameni din regiunea transnistreană

Este foarte dificil la momentul actual să schițezi careva scenarii legate de evoluția războiului din Ucraina și în ce mod ar putea influența acesta situația din Republica Moldova. Cert e că la momentul actual situația s-a schimbat foarte mult în special în regiunea transnistreană, a menționat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Întrebat cum schimbă războiul din Ucraina perspectiva soluționării conflictului transnistrean, vicepremierul a declarat că pe moment este prematur să schițeze careva scenarii.

„Mult depinde de felul în care se va încheia acest război. Dacă se ajunge până la Odesa, situația se schimbă cardinal, dacă rămân la Herson, vom avea o altă situație. Dacă se va încheia un acord de încetare a focului este o a treia situație. Este prematur deocamdată să facem careva pronosticuri. Cert e că situația deja s-a schimbat foarte mult, că conjunctura regională s-a schimbat, situația regiunii transnistrene s-a schimbat în comparație cu ce a fost acum două luni”, a spus vicepremierul.

El a mai adăugat că anume după închiderea tronsonului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene a apărut problema importurilor în regiunea transnistreană. „Aceasta e o schimbare esențială. La momentul actual noi controlăm definitiv fluxul de mărfuri, fluxul de oameni, circulația și conexiunea acestei regiuni cu restul lumii. Pentru prima dată se întâmplă acest lucru”, a mai spus vicepremierul.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: