Eugen Doga, la „Vânturile, valurile” despre cum a ajuns un compozitor celebru: „Era mai degrabă să fiu un tehnician”

„Am căzut prizonier al acestei invenții ale mele. Dacă nu era, nu cred că aveam să fiu muzician, era mai degrabă să fiu un tehnician. Pasiunea pentru tehnică nu era mai mică decât cea pentru muzică. De aceea, când am auzit prin propria mea invenție anunțul că la școala muzicală se primesc copii fără pregătire... că mama nu m-a făcut cu scripcă și pian, ci cu sapă și hârleț. Nu eram eu cu muzica aproape, nu eram frate cu ea. Cu băieții de clasă aveam un ansamblu. Unul cânta la mandolină, altul la chitară. Am zis, hai mergem la muzică, mergem la Chișinău. Am ieșit noi la șosea, bani desigur că nu aveam, dar lumea era cu mult mai bună decât azi. Acum nu se mai oprește să te ia. Ne-au luat, așa cum eram băieții desculți, cu țărână sub unghii”, a mărturisit Eugen Doga.

La Chișinău i-a luat pe sus miliția. „Aveam 14 ani, eram mici, era foamete, nu creșteam. Apoi ne-au dat drumul de la miliție, am venit la școală, dar era deja prea târziu și paza nu ne-a lăsat și am dormit sub scări. Noi patru băieți și a venit și al cincilea, Tuzic, un câine negru maidanez. Și așa am dormit toți cinci până dimineața”, a continuat compozitorul.

Ulterior au primit înștiințare că a fost admis la școala de muzică, dar din lipsă de bani nu a putut să ajungă pe 1 septembrie la școală împreună cu prietenii săi.

„M-am dus peste trei luni, Ei aveau părinți, dar tatăl meu a fost ucis în război. Îmi imaginez câte lacrimi de durere a vărsat mama că nu poate trimite băiatul la învățătură. Trei luni au trecut ca trei ani. Mă aștepta colhozul care era de fapt robie. Numai Șor vrea colhozuri. L-aș vedea cu sapa la prășit pe acest Șor să vadă cât de ușor se prășește. A dispărut covorul mamei de zestre și așa am venit la Chișinău. Și iată până acum sunt aici”, a menționat Eugen Doga.

Urmăriți mai jos întreaga ultimei ediții a emisiunii „Vânturile, valurile” cu Val Butnaru.