image
Sursa foto: facebook.com/mfa.gov.md

Ucraina a modificat condițiile de acces a cetățenilor străini în țară; Măsurile se vor menține până la sfârșitul lunii

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova anunță despre modificarea condițiilor de acces a moldovenilor dar și a celorlalți cetățeni străini pe teritoriul Ucrainei. Măsurile actualizate de autoritățile ucrainene se vor menține până la data de 28 septembrie curent.

Prin hotărârea luată de autoritățile ucrainene s-a extins lista rudelor cetățenilor ucraineni care pot trece frontiera. Astfel, acum buncii unui cetățean ucrainean sunt exceptați de la interdicția de intrare.

Totodată, intrarea străinilor și apatrizilor care călătoresc pe teritoriul Ucrainei în tranzit rămâne interzisă. Această modificare nu se aplică șoferilor, membrilor echipajelor, deoarece persoanele din categoria menționată sunt incluși într-o exceptare aparte de interdicția de intrare.

Este permisă și intrarea persoanelor care urmează să studieze în instituțiile de învățământ superior.

Amintim că 28.09.2020, se interzice intrarea în Ucraina pentru străini și apatrizi, cu excepția următoarelor categorii de persoane:

1) soț/soție, părinți, copii, bunici ai unui cetățean al Ucrainei;

2) sosesc în Ucraina în scop de studii în instituțiile de învățământ superior;

3) care sunt în serviciului Forțelor Armate;

4) care locuiesc permanent sau temporar pe teritoriul Ucrainei și au un permis de ședere permanent sau un permis de ședere temporară;

5) sunt recunoscuți ca refugiați sau persoane care au nevoie de protecție suplimentară;

6) au permis de muncă pentru străini și apatrizi;

7) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare ale statelor străine, misiunilor organizațiilor internaționale acreditate în Ucraina precum și membrii de familie acestora;

8) șefi și membri ai delegațiilor oficiale ale statelor străine, angajați ai organizațiilor internaționale, precum și persoane care îi însoțesc și intră în Ucraina, la invitația președintelui Ucrainei, Parlamentului Ucrainei (Verkhovna Rada Ucrainei), Cabinetului de Miniștri ai Ucrainei, Oficiului Președintelui Ucrainei, Ministerului Afacerilor Externe;

9) persoane care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Afacerilor Externe;

10) șoferi și / sau membri ai echipajului camioanelor transportatoare de marfă, autobuzelor angajate în transportul regulat, membri ai echipajului aeronavelor, navelor maritime și fluviale, membri ai echipajelor de tren și locomotive;

11) sunt instructori ai forțelor armate ale statelor membre NATO și ale statelor membre programului NATO „Parteneriat pentru pace”, care participă la instruirea unităților Forțelor Armate sau sosesc la invitația Ministerului Apărării;

12) persoane din mediul cultural care ajung la invitația unei instituții culturale împreună cu o persoană care îi însoțește;

13) persoane care sosesc pentru a participa la competiții sportive oficiale desfășurate pe teritoriul Ucrainei și persoane însoțitoare;

14) specialiști tehnici care ajung în Ucraina la invitația reprezentanților întreprinderilor ucrainene;

15) persoane care efectuează transportul celulelor stem hematopoietice pentru transplant;

16) persoane care sosesc pentru tratament la unitățile de asistență medicală din Ucraina.

Noutăţile partenerilor

comentarii: