Partidul Democrat a obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iar unii lideri au semnalat deja că preşedintele Donald Trump, un politician republican, ar putea fi vizat de investigaţii ale Camerei inferioare a Congresului SUA.

Politicieni democraţi au semnalat că au stabilit 85 de teme care ar putea face obiectul unor anchete privind activităţile preşedintelui Donald Trump.

Congresmanul Adam Schiff, care de la începutul noii legislaturi, în ianuarie 2019, ar urma să devină preşedinte al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a semnalat că va discuta cu procurorul special Robert Mueller despre stadiul investigaţiei privind ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016 şi despre presupusele contacte ale echipei de campanie a lui Donald Trump cu Moscova. "Vreau să mă asigur că Bob Mueller poate folosi dovezile colectate. (...) Vom încerca să aflăm ce influenţă pot avea ruşii asupra preşedintelui Statelor Unite", a declarat Adam Schiff, citat de Axios.com.

Alte investigaţii ar putea viza situaţia fiscală a lui Donald Trump şi a companiilor familiei preşedintelui, presupusele afaceri ale lui Donald Trump în Rusia, plăţile către dame de companie, demiterea directorului FBI James Comey, destituirea procurorului general Jeff Sessions, reacţiile Administraţiei de la Washington la calamităţi naturale sau derularea activităţilor administrative la Casa Albă.

Imediat după scrutinul legislativ parţial desfăşurat în SUA, un lider al Partidului Democrat l-a avertizat pe Donald Trump că va fi tras la răspundere în Camera Reprezentanţilor. "Poporul american a cerut responsabilitate din partea instituţiilor guvernamentale, transmiţând un mesaj clar despre ce aşteaptă din partea Congresului. Indiferent dacă îi place ori nu, Donald Trump şi Administraţia lui vor fi traşi la răspundere în faţa legilor şi a poporului american", a declarat congresmanul Jerrold Nadler, care probabil va fi preşedintele Comisiei Juridice din Camera Reprezentanţilor.

Însă Donald Trump a avertizat că eventualele anchete lansate de Partidul Democrat prin Camera Reprezentanţilor vor fi contracarate prin investigaţii ale Senatului, rămas sub controlul Partidului Republican. "Dacă democraţii au de gând să folosească banii contribuabililor pentru a ne investiga în Camera Reprezentanţilor, vom şi noi forţaţi să luăm în considerare investigarea lor pentru dezvăluirea de informaţii clasificate şi multe altele, în Senat. Putem face acest joc în doi!", a avertizat Donald Trump prin Twitter.