image
Sursa foto: Profimedia

Liverpool nu mai așteaptă! „Cormoranii", gata să facă o ofertă pentru un titular incontestabil de la AC Milan

Ismael Bennacer (24 de ani) a fost unul dintre membrii de bază ai lui AC Milan în sezonul trecut, când diavolii" au cucerit titlul în Serie A după o pauză de 11 ani.

Închizătorul a evoluat în 31 de partide în primul eșalon italian, iar prestațiile sale bune l-au adus în atenția mai multe echipe importante din Europa, printre care și Liverpool.

Potrivit presei britanice, vicecampioana Angliei este pregătită să înainteze o ofertă pentru mijlocașul algerian în viitorul apropiat.

Cormoranii" au căutat și în vară o soluție pentru postul de mijlocaș central, însă Arthur, împrumutat de la Juventus, s-a dovedit până acum o decizie extrem de neinspirată, cu doar 14 minute jucate în acest sezon.

Deoarece Bennacer este un fotbalist versatil și poate juca și ca mijlocaș box-to-box", Liverpool l-a identificat ca una dintre opțiunile potrivite pentru lotul actual al lui Jurgen Klopp.

Bennacer are deja experiență în Premier League, însă a acumulat-o la nivel de juniori. În 2015, Arsenal îl cumpăra pentru 300.000 de euro de la formația franceză AC Arles, iar fotbalistul a făcut parte din echipa U21 a tunarilor".

Doi ani mai târziu, s-a întors în Franța sub formă de împrumut pentru un sezon, la Tours. Cei de la Empoli s-a convins de calitățile sale și le-au plătit celor de la Arsenal un milion de euro pentru un transfer definitiv.

După alți doi ani, AC Milan l-a transferat pentru aproximativ 17 milioane de euro, iar de atunci și până în prezent Bennacer strălucește în tricoul diavolilor".

Citeşte mai mult despre

comentarii: