image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Spânu: „80% din toți consumatorii vor primi compensații”; Care sunt posibilele scenarii dacă Gazprom ar sista gazul

Dacă la 1 septembrie Gazprom sistează gazul, Republica Moldova are o rezervă la momentul actual de 24, 5 milioane de metri cubi de gaze care ar ajunge cam pentru o lună, în perioada caldă a anului, și pentru o săptămână, pe timp de iarnă. Suplimentar RM a semnat un acord de credit de 300 de milioane de euro, bani pe care îi va utiliza în perioada imediat următoare pentru a suplimenta rezervele de gaz pentru necesitățile interne. Această rezervă de gaz ar ajunge pentru încă circa o lună și jumătate, în condițiile în care Termoelectrica va începe să funcționeze pe păcură și vor fi implementate și alte acțiuni de economisire a gazului prevăzute în proiectul Guvernului anunțat săptămâna aceasta. Precizările au fost făcute de vicepremierul Andrei Spânu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„În mod special facem tot posibilul ca să reducem consumul de gaz în general. O soluție este ca „Termoelectrica”, care consumă 35% din volumul de gaz pe timp de iarnă, să funcționeze pe păcură. Deja s-au inițiat proceduri de achiziție de păcură. Totodată au fost făcute achiziții la Agenția de Rezerve Materiale, care nu pot să le spun pentru că sunt secret de stat. Următoarea licitație va fi anunțată de „Termoelectrica” care va cumpăra până la 20 de mii de tone de păcură și discutăm și cu alte companii ca să avem un grafic de livrare pe toată perioada rece a anului și să asigurăm Termoelectrica. În acest sens, indiferent dacă se stopează gazul, Chișinăul va avea căldură pentru că Termoelectrica va funcționa pe păcură”, a spus Andrei Spânu

Cât privește ceilalți consumatori, ministrul a adăugat că problema pentru Moldova nu e în volumele de gaz, sunt suficiente volume pe piață, contează prețul. „Noi vom achiziționa de pe piață atât gaz cât va fi necesar ca să protejăm consumatorii pentru iarna care vine”.

El a adăugat că în acest an compensațiile vor fi oferite în funcție de veniturile familiei, în baza unui mecanism care a fost aplicat și anul trecut doar că va fi mai țintit. Noul mecanism va veni cu suport în factura de gaz, de energie termică și de energie electrică. „Din calculele noastre aproximativ 80 la sută din toți consumatorii vor primi compensații, pentru că nivelul de sărăcie energetică , o numesc așa, este destul de ridicat la tarifele care sunt acum”, a precizat vicepremierul.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: