image
Sursa foto: Twitter

S-au despărțit la 24 de zile de la căsătorie! Cum a comis-o ”Împăratul”

Adriano (40 de ani), fostul fotbalist al lui Inter, supranumit ”Împăratul”, s-a căsătorit cu Micaela Mesquita (25 de ani) la începutul lunii noiembrie.

La doar 24 de zile de la cununia civilă, presa din Brazilia anunță că cei doi s-au despărțit!

Cei doi au încetat să se mai urmărească pe rețelele sociale și brazilianca a șters toate pozele pe care le avea cu Adriano.

Motivul despărțirii ar fi o escapadă a lui Adriano în Penha, zona din Brazilia în care a crescut, scrie ”Extra”, citat de Corriere dello Sport.

Adriano ar fi mers la Vila Cruzeiro pentru a urmări, alături de mai mulți prieteni, meciul dintre Brazilia și Elveția de la Cupa Mondială, dar a revenit acasă două zile mai târziu.

Sursa citată scrie că Adriano nu a informat-o pe soția sa că va sta mai mult timp plecat și, când a revenit acasă, cei doi s-au certat și au decis să se despartă.

Adriano și Micaela Mesquita urmau să facă o petrecere de nuntă în următoarele zile, la care să participe familiile și prietenii foarte apropiați.

Cei doi au fost, însă, nevoiți să-și anunțe apropiații că petrecerea nu va mai avea loc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: