image
Sursa foto: facebook.com/adriandulgher

Misterul celor 1,5 milioane de euro ticsiți într-un TIR: Un om de afaceri din RM și-a revendicat banii peste aproape o lună

Un tânăr om de afaceri din RM, Adriano Dulgher, afirmă că cei 1,5 milioane de euro depistați în ziua de Paște la vama Leușeni i-ar aparține. La aproape o lună de la depistarea capturii, omul de afaceri a anunțat procurorii că are legătură cu banii și a fost audiat.

„Cetățeanul Adriano Dulgher a adresat o cerere, prin poșta electronică, la PCCOCS, din care ar rezulta că el are apartenență la cele peste 1,5 milioane depistate la vama Leușeni, în aprilie curent. Respectiv, aceasta a impus necesitatea audierii lui în calitate de bănuit, cu garantarea drepturilor procesuale”, a precizat comunicatorul PCCOCS, Emil Gaitur.

Urmărirea penală continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor faptei investigate. „Procurorii PCCOCS vor investiga și această versiune”, informează procurorii.

Amintim că în ziua de Paște, pe 18 aprilie, la vama Leușeni, a fost descoperit un TIR ticsit cu euro, în pungi de plastic. Captura a fost reținută pe sensul intrării în Republica Moldova, TIR-ul venind din România.

Noutăţile partenerilor

comentarii: