image
Sursa foto: Telegram // Andrei Spânu

Pista principală a Aeroportului Internațional Chișinău a fost reparată capital

După mai bine de două luni de reparații, pista principală a Aeroportului Internațional Chișinău este gata. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, a anunțat într-un mesaj pe Facebook că lucrările de reabilitare s-au încheiat în termen. Primul avion care a aterizat pe pista renovată aparține unei companii din România.

Potrivit ministrului Spânu, pista principală a Aeroportului Internațional Chișinău a fost construită în 1987 și nu a fost reparată capital niciodată. Oficialul le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la reabilitarea pistei și a notat că speră că în curând tot mai multe avioane vor ateriza și vor decola de pe principala aerogară a țării.

„În cele două luni, s-a reușit repararea rosturilor între dalele de beton, betonarea suprafețelor cu beton armat, repararea deteriorărilor cu beton special cu întărire rapidă, schimbarea cablajului de alimentare a luminilor centrale ale pistei, frezarea cu diamant a denivelărilor, efectuarea lucrărilor de planitate, spălarea pistei de resturi de cauciucuri ale aeronavelor și restabilirea în totalitate a marcajului vizual”, spun responsabilii de la aeroport.

Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, proiectul privind repararea și întreținerea curentă a pistei principale s-a desfășurat timp de două luni. Pista principală a aerogării are o lungime de 3.590 de metri și o lățime de 45 de metri. Deoarece nu a fost reparată timp de 36 de ani, pe anumite porțiuni s-au format fisuri și denivelări. Costul total al proiectului este de 3 milioane de lei, bani alocați din bugetul întreprinderii de stat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: