image
Sursa foto: Profimedia

O familie din Taraclia s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă; Mama și un copil, duși de urgență la spital

O familie din raionul Taraclia a primit intoxicații cu monoxid de carbon emanat de la o sobă. Mama și unul dintre copiii minori au fost duși de urgență la spital.

Potrivit IGSU, incidentul a fost înregistrat în această noapte, în satul Cairaclia din raionul Taraclia.

Patru persoane, doi maturi și doi minori, s-au intoxicat cu fumul emanat de la sobă, exploatată pe timp de noapte.

Din fericire, incendiu în locuință nu a avut loc.

Angajații Serviciului de Asistență Medicală Urgentă au preluat la spital pentru îngrijiri medicale o femeie de 44 de ani în stare gravă - stabilă și un minor de 16 ani în stare medie - stabilă.

În prezent, conform medicilor spitalului raional, starea persoanelor internate este stabilă, viața acestora fiind în afara oricărui pericol.

Un bărbat de 51 de ani și o fată de 16 ani, în stare satisfăcătoare, nu au fost spitalizați, primind îngrijirile necesare la domiciliu.

Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de instituțiile de resort.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a surselor de încălzire, cum ar fi sobele alimentate cu combustibil solid și gazos. Pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, cetățenii sunt rugați să verifice starea acestora înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri și nereguli să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol. Totodată, specialiștii recomandă aerisirea sistematică a încăperilor și stingerea focului din sobe pe parcursul nopții. În situații de risc oamenii sunt rugaţi să apeleze Serviciul 112.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: