Breaking News

Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului

UPDATE 15:03 // Igor Grosu este noul președinte al Parlamentului, fiind ales cu 64 de voturi. Speakerul și-a ocupat locul în prezidiu în cadrul unei ceremonii...

image
Sursa foto: jurnal.md

Ce se întâmplă, de fapt, pe piața carburanților: Informații din interior

Criza carburanţilor în Republica Moldova, acutizată de mai bine de o săptămână, când unele benzinării pur și simplu au încetat să mai comercializeze combustibil, iar altele vând doar câte 10 litri, stârnește tot mai multe comentarii și ipoteze. Unii vorbesc despre înțelegeri de cartel, alții despre consolidarea unei piețe gri pe piața produselor petroliere, iar alte voci spun că ANRE și Consiliul Concurenței încurajează instituirea unui monopol.

Expertul în politici economice de la IDIS, Veaceslav Ioniță, crede că în RM ia amploare piața gri de comercializare a produselor petroliere, în mod special a motorinei. Companiile petroliere vând în prezent aproape jumătate din motorină diverselor companii producătoare sub formă angro, pentru consum propriu, doar că cea mai mare parte a aceste cantități de motorină nu este utilizată pentru consum propriu, dar e vândută ilegal de către companii care nu au nici licență, nici autorizație, niciun act care le-ar permite activitatea de vânzare a produselor petroliere.

De cealaltă parte, analistul economic Sergiu Tofilat declara aseară, la Jurnal TV, că pe piața petrolieră există o înțelegere de cartel de ani de zile, lucru acoperit de Consiliul Concurenței, iar totul se întâmplă cu acoperire politică din partea decidenților politici.

Despre rolul ANRE și Consiliul Concurenței în întreaga criză scria recent și bloggerul Eugen Luchianiuc, menționând că situaţia actuală s-a creat după ce a intrat în vigoare noua metodologie a ANRE privind stabilirea preţurilor la produsele petroliere.

„Cum a fost gândită această metodologie nu e clar, dar cert este că, spre exemplu, dacă sinecostul unui litru de motorină variază între 15,36 lei şi 15,50 lei, atunci petroliştii, în baza noii metodologii, trebuie să o vândă cu 14,70. Adică sunt impuşi să lucreze în pierdere. Însă aceasta e doar jumătate de problemă. Cealaltă jumătate ţine de stocuri. În timp ce ceilalţi petrolişti au epuizat stocurile, unul dintre ei, Lukoil, are stocuri suficiente, dar, contrar contractelor încheiate cu alţi petrolişti, nu le oferă acestora nimic. Lukoil e un fel de mare beneficiar de pe urma situaţiei create ca urmare a implementării metodologiei ANRE şi... nu e sancţionat deloc pentru că a preluat de facto monopolul. De ce? Pentru că Consiliul Concurenţei, care ar trebui să intervină în astfel de situaţii, tace”, scrie bloggerul.

„Pe scurt ce avem: ANRE adoptă o metodologie proastă, care impune agenţii economici să lucreze în pierdere şi îi face dependenţi de Lukoil; Lukoil refuză să îşi respecte obligaţiunile contractuale şi nu mai furnizează carburanţi altor jucători de pe piaţă, devenind de facto monopolist; Consiliul Concurenţei se face că nu vede ce statut a obţinut Lukoil. Cum credeţi, de ce ANRE declară că situaţia e sub control, când în realitate lucrurile stau cu totul altfel?”, a mai adăugat Luchianiuc.

De menționat că bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat în repetate rânduri mai multe informații pe surse, care ulterior s-au adeverit. Potrivit unor surse, informațiile i-ar fi livrate din interiorul Serviciul de Informații și Securitate, acolo unde șef de direcție este Vitalie Ojog, cumătru cu bloggerul Eugen Luchianiuc.

Bloggerul a publicat, în context, și o scrisoare a investitorilor străini, îngrijorați de situație, trimisă acum o lună conducerii statului.

comentarii: