image
Sursa foto: Profimedia

”Salut, ai un milion de dolari!”. Cum a reușit Shaquille O'Neal să cheltuie toți banii într-o singură oră

Shaquille O'Neal, fostul mare baschetbalist de la Orlando Magic, LA Lakers sau Miami Heat, a fost, așa cum se întâmplă deseori în cazul sportivilor bine plătiți, risipitor cu banii.

Recent, Shaquille O'Neal, ajuns la 49 de ani, a povestit cum a reușit să cheltuie nu mai puțin de un milion de euro în doar o oră, în timpul carierei de jucător, după ce a fost anunțat de agentul său că tocmai a încasat suma importantă.

Shaquille O'Neal a recunoscut că, odată ce a aflat câți bani are în cont, și-a cumpărat mașina visurilor sale, ba chiar i-a cumpărat una și tatălui său. La scurt timp, i-a cumpărat și mamei sale o altă mașină, ceva mai ieftină, iar restul banilor i-a cheltuit pe bijuterii scumpe, inclusiv diamante.

”M-a sunat agentul meu și mi-a zis 'salut, ai un milion de dolari'. În capul meu, totul era foarte simplu, nici nu mă gândeam că mai trebuie plătite și taxe. Mereu mi-am dorit un Mercedes-Benz. Așa că m-am dus la reprezentanță și am cumpărat o mașină.

Băiatul de acolo mi-a zis că mă costă 150.000 de dolari, așa că era ușor, un milion minus 150.000, mai aveam 850.000 de euro, corect?

Am ajuns apoi acasă și tata mi-a zis 'frumos, dar a mea unde e?'. Așa că i-am cumpărat aceeași mașină și tatălui meu și o versiune mai ieftină pentru mama. Apoi am făcut același lucru ca băieții din cartierul meu, am cumpărat inele, diamante și cercei”, a povestit Shaquille O'Neal, potrivit AS.com.

La câteva zile distanță, Shaquille O'Neal a primit un telefon de la managerul băncii în care avea contul, moment în care a realizat că nu mai poate cheltui banii atât de ușor și a decis să investească, ceea ce i-a asigurat averea de 400.000 de milioane de dolari pe care o are astăzi.

”Câteva zile mai târziu, managerul băncii m-a sunat și mi-a zis 'te-am urmărit și probabil că vei ajunge un jucător fabulos și vei câștiga bani mulți. Însă am cunoscut mulți care, atunci când se retrag, nu mai au nimic, vreau să te gândești la asta'!”, a transmis Shaquille O'Neal.

Citeşte mai mult despre

comentarii: