image
Sursa foto: royalsociety.org

Cele mai frumoase 10 fotografii științifice ale anului 2019

Un pește-clovn între tentaculele albe ale unei anemone de mare, un nor straniu în formă de con răsturnat, un spectaculos halo lunar... Royal Society, instituția britanică care promovează cunoașterea naturii, a ales recent cele mai frumoase fotografii științifice ale anului. Începând din 2015 Royal Society organizează un astfel de concurs, în care oamenii sunt încurajați să surprindă un fenomen științific interesant.

În 2019, au fost următoarele categorii: astronomie, științele Pământului și climatologie, ecologie și științele mediului, comportament și micro-imagistică. Juriul a avut de ales între sute de imagini.

fotografii de științăfotografii de știință

Concursul a fost câștigat de fizicianul Aleks Labuda cu fotografia intitulată „Quantum Droplets”, cu care a candidat la categoria micro-imagistică. În fotografie, mici picături de ulei de silicon stau suspendate indefinit deasupra unui bazin cu ulei de silicon care vibrează la 15 Hz. Jon Blundy, membru al juriului, a explicat: „Nu numai că este o imagine remarcabilă, care atrage atenția cu contrastele sale de alb și negru și reflexiile clare, dar ea poartă o mare poveste științifică în termeni de hidrodinamică cuantică. Așa cum se întâmplă cu marile fotografii științifice, spectatorul este mai întâi descumpănit de imagine, dar apoi stupefiat când descoperă povestea care se ascunde în spatele ei”.

Alte fotografii care au câștigat la secțiunea lor sau au fost pe locul al doilea:

fotografii de științăfotografii de știință

Fotografia de mai sus, realizată de Lauren Marchant, a câștigat la secțiunea „Științele Pământului și climatologie” și a fost făcută în apropierea stației de cercetare de la lacul Kluane, în sud-vestul provinciei Yukon, din Canada. Imaginea surprinde un nor conic, sub formă de pâlnie. Această formă de nori dă naștere adesea unor tornade.

fotografii de științăfotografii de știință

Fotografia care a câștigat la secțiunea Astronomie surprinde un halo (o aură) în jurul Lunii, pe cer, deasupra unei păduri, la Moghilev, în Belarus. Este un fenomen observat în general pe timp geros și când umiditatea este ridicată. Fotografia a fost realizată de Mihail Kapychka.

fotografii de științăfotografii de știință

În fotografia de mai sus, realizată de James Orr, se văd oglindindu-se Calea Lactee și Norii Magellan, deasupra muntelui Taranaki, un vulcan activ aflat la 2.500 de metri altitudine, pe Insula de Nord a Noii Zeelande. Fotografia a ieșit pe locul al doilea la secțiunea „Astronomie”. Cei doi Nori Magellan sunt galaxii pitice aflate la peste 150.000 de ani lumină, care pot fi văzute numai în emisfera sudică.

fotografii de științăfotografii de știință

Un peștișor clown surprins de fotograful Morgan Bennet Smith între tentaculele albe ale unei anemone de mare în Thuwal, în Arabia Saudită, a furnizat subiectul fotografiei care a câștigat la secțiunea „Ecologie și științele mediului”.

fotografii de științăfotografii de știință

O viespe femelă Ropalidia marginata (specie întâlnită în sudul Indiei) stă de pază, gata să dea semnalul de alarmă suratelor sale, dacă o cumva se apropie de cuib o Vespa tropica, marele lor prădător. Este fotografia clasată pe locul al doilea la secțiunea „Ecologie și științele mediului”.

fotografii de științăfotografii de știință

Fotografia de mai sus este câștigătoarea secțiunii „Comportament” și a fost făcută într-o mlaștină din rezervația naturală Mai Po, din Hong Kong. În imagine se văd doi pești târâtori (pești de mangrovă capabili să trăiască în afara apei, să sară sau să se deplaseze pe nisip) gata să se lanseze în aventură. Fotografia a fost realizată de Daniel Field.

fotografii de științăfotografii de știință

Un pui de pește Caranx melampygus se hrănește din tentaculele unei meduze violet, care îl protejează de alți prădători. Este fotografia ieșită pe locul al doilea la secțiunea „Comportament”. Autor: Eduardo Sampaio

fotografii de științăfotografii de știință

Ferofluide care se deplasează sub efectul unui câmp magnetic creat grație două discuri magnetice. Tot o fotografie de Aleks Labuda s-a clasat pe locul al doilea la microimagistică.

fotografii de științăfotografii de știință

Fotografia de mai sus a fost finalistă în secțiunea „Științele Pământului” și a fost făcută în timpul unei expediții științifice, în largul insulei Ambitle, în Papua-Noua Guinee. Se vede dioxidul de carbon degajat de fundul marin.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: