image
Sursa foto: Getty Images

TUN financiar pentru Simona Halep: peste 10.000.000 de euro în conturi, chiar şi suspendată!

Simona Halep (32 de ani) continuă să se antreneze cu gândul că va putea reveni în circuitul WTA la începutul anului 2023, după scandalul de dopaj în care a fost implicată.

Chiar şi suspendată din activitate în urma scandalului de dopaj, Simona Halep demonstrează că poate să încaseze sume considerabile de bani, cu aceeaşi iscusinţă din teren.

Nu mai produce bani din turnee, însă continuă să-şi rotunjească considerabil veniturile, prin decizii surprinzătoare de business.

Simona Halep este a treia cel mai bine plătită jucătoare din istoria circuitului WTA, cu aproximativ 40.000.000 de dolari, în urma turneelor în care a participat.

Nu mai punem la socoteală şi zecile de contracte de publicitate pe care le-a adunat în portofoliu.

Aşa cum a demonstrat cu mai multe ocazii, Simona Halep s-a implicat serios în afaceri imediat ce conturile au început să devină stabile, iar factorul financiar nu a mai reprezentat o problemă din nicio privinţă.

Campioana de la Roland Garros şi Wimbledon s-a axat foarte mult pe imobiliare şi se pare că se descurcă foarte bine.

Simona şi-a vândut vila de la Snagov, de 420 de metri, situată chiar pe lac, cu 4.200.000 de euro, şi a decis să se mute definitiv în Dubai (Emiratele Arabe Unite)

De asemenea, cu nu foarte mult timp în urmă, Simona şi-a vândut şi vila din cartierul bucureştean Primăverii, unde a locuit cu Toni Iuruc, fostul său soţ, pentru aproximativ 6.000.000 de euro.

Aşadar, Simona Halep a încasat peste 10.000.000 de euro în aceste luni, doar din două tranzacţii imobiliare. Dacă se retrage din tenis, Simona demonstrează că are un fler aparte în afaceri.

În acest moment, Simona Halep este suspendată pentru patru ani, după ce ar fi folosit o substanţă interzisă - roxadustat, aflată într-unul dintre suplimentele pe care le folosea în pregătire - KETO MCT.

Constănţeanca nu a putut demonstra că nu a ingerat cu intenţie substanţa, aşa că ITIA a decis ca jucătoarea să rămână suspendată patru ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: