image
Sursa foto: gov.ro

Ministrul de Externe al României: Sunt 320-350 de români în Fâșia Gaza, inclusiv cu dublă cetățenie

Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României, spune că în Fâșia Gaza se află în jur de 320-350 de cetățeni români, inclusiv cu dublă cetățenie, iar misiunile diplomatice din această regiune au instrucțiuni să le acorde sprijin în caz de nevoie. Până acum, mai precizează ministrul, nu au fost cereri de asistență consulară de la români aflați în zona de conflict, transmite Digi24.

„Noi am condamnat ferm aceste tiruri de rachete care vin din Fâşia Gaza peste zone locuite de civili în Israel. Ne-am exprimat în mod profund regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti şi speranţa că aceste pierderi de vieţi omeneşti nu se vor mai produce. Din păcate, văd că în continuare există astfel de situaţii.

De asemenea, am decis convocarea unui task-force la nivelul MAE, care să monitorizeze foarte atent situaţia şi care să elaboreze eventuale linii de acţiune pentru a sprijini cetăţenii români, „dacă situaţia se agravează şi mai mult”, a afirmat Aurescu, duminică, la Prima TV.

El a precizat că MAE ţine legătura cu toate misiunile diplomatice din regiune, care au primit deja instrucţiuni să se pregătească pentru a acorda sprijin cetăţenilor români, dacă este nevoie.

„Până în acest moment, nu am primit cereri de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români, însă am contactat reprezentanţii comunităţilor de români, mai ales mă refer la cei din Fâşia Gaza, pentru că acolo există în jur de 320 - 350 de cetăţeni români, inclusiv cu dublă cetăţenie, care ar putea eventual să aibă nevoie de un sprijin consular consolidat şi am început deja să-i înregistrăm pe cei care, eventual, doresc un astfel de sprijin consular, dar nu se pune problema în acest moment să li se acorde un astfel de sprijin consular.

Prin urmare, suntem pregătiţi să acţionăm. Am discutat şi cu alte instituţii ale statului român, care au mai fost implicate în eforturi de sprijin pentru cetăţenii români în situaţii similare. Urmărim evoluţia evenimentelor şi vom acţiona în funcţie de aceasta", a adăugat ministrul de Externe.

Bogdan Aurescu a subliniat că România are relaţii „excepţional de bune” cu statul Israel, care este un partener cu valenţe strategice pentru ţara noastră, dar şi relaţii „foarte bune” cu partea palestiniană.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: