image
Sursa foto: facebook

PSRM nu suflă niciun cuvânt despre coridorul râvnit de ruși spre „rmn”, dar se tem că RM ar putea obține suport de apărare

Socialiștii din Republica Moldova se arată „îngrijorați” de declarația ministrului de externe al Marii Britanii, Liz Truss, care a declarat la finele săptămânii trecute că Republica Moldova ar trebui „echipată conform standardelor NATO” pentru a se apăra împotriva ameninţării invaziei ruse.

Socialiștii au emis o declarație în care solicită explicații de la Guvern și MAEIE.

Dacă între Republica Moldova și Marea Britanie sau alte țări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfășurat „în culise”, în spatele poporului, Partidul Socialiștilor le condamnă cu fermitate și cere de la aparatul președintelui, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, majoritatea parlamentară să ofere de urgență explicații publicului larg”, se arată în declarația PSRM.

Amintim atât conducerii Republicii Moldova, cât și tuturor partenerilor externi necesitatea respectării cu strictețe a neutralității și neimplicării în conflictele militare”, mai spun reprezentanții acestui partid.

Amintim că mai mulți comentatori politici de la Chișinău au avertizat că statutul de netralitate așa cum este conceput, nu va salva RM de invazia armatei lui Putin dacă aceasta își va croi un coridor prin Ucraina spre regiunea transnistreană.

Încă la 22 aprilie, generalul rus, Rustam Minnekaev, a anunțat că ținta Rusiei în actuala fază a invaziei din Ucraina, este să preia controlul deplin asupra Donbas-ului și a sudului Ucrainei și să creeze un coridor spre Transnistria, unde sunt deja staționate trupe rusești.

Nici socialiștii, nici liderul acestora, Igor Dodon, nu s-au arătat „îngrijorați ”și nici nu au comentat în vreun fel această declarație.

Anterior și șefa Comunității de Informații a Statelor Unite, Avril Haines, a declarat că există indicii, potrivit cărora Rusia ar intenționa să creeze un coridor din sudul Ucrainei până în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută în timpul audierii în Comitetul Serviciilor Armate al Congresului american.

„În condițiile în care stirile de ultimă oră spun că Servciile de Informații americane susțin că Rusia vrea coridor spre Transnistria și e pregătită pentru un război de durată iar războiul din Ucraina a dus la o deteriorare a securității în spațiul european, dar și euroatlantic, nu ne putem permite luxul de a conta pe șansa fortunii” a comentat fostul deputat, colonelul de poliție, Chiril Moțpan.

Cu tot respectul, dar politica „băgatul capului în nisip” nu este cea mai bună soluție. Există riscul ca starea generală de relaxare să ducă la pierderea vigilenței și a reacției de apărare, ceea ce poate fi fatal pentru o națiune”, a mai spus Chiril Moțpan.

Lizz Truss a declarat sâmbătă că este clar că, în ciuda succesului limitat în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a păstrat „ambiţiile de a crea o Rusie mai mare". Deși RM nu are graniţă cu Rusia, este aproape de unele dintre regiunile ocupate în prezent de forţele ruse în sudul Ucrainei. Truss a spus că discuţiile despre îmbunătăţirea apărării ucrainene pentru a descuraja agresiunile viitoare vor acoperi şi „alte state vulnerabile, precum Moldova". „Aş dori să văd Moldova echipată conform standardelor NATO”, a spus ea.

Noutăţile partenerilor

comentarii: