image
Sursa foto: geoneus.info

Canada: Montreal este acum cel mai poluat oraș din lume, din cauza incendiilor de vegetație din ultimele luni

Montreal este acum cel mai poluat oraș din lume, din cauza incendiilor de vegetație din ultimele luni. “O ceață” greu respirabilă persistă de săptămâni, iar locuitorii speră că ploile anunțate pentru această săptămână vor pune capăt situației.

Potrivit IQAir, o agenție elvețiană, calitatea aerului din Montreal a devenit “nesănătoasă”, din cauza incendiilor din țară, care au eliberat în aer o “concentrație ridicată de particule fine, care provoacă o calitate slabă a aerului și vizibilitate redusă”, scrie Biziday.

Locuitorii au declarat că “este într-adevăr ca o ceață, doar că este vorba de fumul de la incendiile forestiere. Este foarte greu să respiri și îți înțeapă puțin și ochii”. Aceștia au fost avertizați să evite activitățile în aer liber și să poarte măști de protecție în cazul în care trebuie să iasă din casă. De asemenea, piscinele în aer liber și zonele sportive au fost închise, iar mai multe evenimente în aer liber, inclusiv concerte și competiții sportive, au fost anulate.

Canada se confruntă în acest an cu un val de incendii de vegetație fără precedent în istoria sa – peste 7,4 milioane de hectare de pădure (de trei ori mai mult decât toată suprafața României) au ars de la începutul lunii ianuarie. În întreaga țară, peste 450 de incendii sunt încă active, dintre care mai mult de jumătate sunt considerate “scăpate de sub control”. Numai în Quebec, una dintre cele mai populate provincii ale Canadei, sunt 80 de incendii de pădure active și multe dintre ele s-au extins în acest weekend din cauza vremii uscate și a temperaturilor ridicate.

În urmă cu trei săptămâni, smogul puternic s-a extins până la New York, creând o imagine apocaliptică, larg mediatizată, cu Statuia Libertății învăluită într-un smog roșiatic.

Situația din Montreal s-ar putea schimba începând de săptămâna aceasta, datorită averselor care sunt așteptate luni și marți.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: