image
Sursa foto: Profimedia

Real Madrid îi prelungește contractul unuia dintre cei mai vechi jucători din lot

Real Madrid este pe cale să-și asigure serviciile unuia dintre cei mai vechi și importanți jucători din cadrul lotului.

Până acum, situația acestui fotbalist era una incertă, în contextul în care actualul său angajament cu formația ”los blancos” expiră la sfârșitul acestui sezon.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Toni Kroos (32 de ani) își va prelungi contractul cu Real Madrid până în vara anului 2025. Sursa citată anterior scrie că semnarea noului angajament dintre reprezentanții ”los blancos” și mijlocașul german este o formalitate și că înțelegerea va fi perfectată în cel mai scurt timp.

Dacă situația lui Toni Kroos a fost rezolvată, cea a lui Luka Modric (38 de ani), unul dintre cei mai titrați și vechi jucători ai lui Real Madrid, este în continuare incertă. Concret, angajamentul mijlocașului croat expiră la sfârșitul acestui sezon, iar dalmatul nu a ajuns încă la un consens cu oficialii madrilenilor pentru prelungirea contractului.

Toni Kroos a devenit unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai lui Real Madrid din ultimul deceniu. În cele 10 sezoane petrecute la formația ”los blancos”, mijlocașul german a strâns 455 de meciuri, a înscris 28 de goluri și a furnizat 96 de pase decisive.

Toni Kroos a ajuns la Real în vara anului 2014, după ce ”Galacticii” le-au plătit celor de la Bayern 25 de milioane de euro. În prezent, Toni Kroos este al patulea cel mai vechi jucător din lotul lui Real Madrid, după Nacho Fernandez (34 de ani), Daniel Carvajal (32 de ani) și Luka Modric (38 de ani).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: