image
Sursa foto: Profimedia

„Putin a fost trimis de Dumnezeu”. Reacție total bizară după alegerile prezidențiale din Rusia

Vladimir Putin (71 de ani) a fost reales președinte în Rusia, iar felicitările au curs ”în valuri” din partea simpatizanților ”dictatorului” de la Moscova.

Printre cei care și-au exprimat susținerea pentru Vladimir Putin se numără și Evgeni Plushenko (41 de ani), unul dintre cei mai mari patinatori din istorie. Acesta a făcut afirmații foarte ciudate, potrivit cărora Rusia ar fi, de fapt, atacată în contextul războiului din Ucraina, iar despre președintel țării a spus că este ”trimisul lui Dumnezeu”.

”Oamenii au arătat că sunt uniți. Conflictul din Ucraina a contribuit la asta. Cetățenii încep să înțeleagă că există un război împotriva noastră, un război împotriva rușilor. Vom continua să ne apărăm țara. Eu sunt părtaș la acest lucru.

Sunt foarte fericit că o astfel de persoană, trimisă de Dumnezeu, a câștigat alegerile. Sunt cu el până la sfârșit. Mulți sunt, națiunea este unită”, a spus Plushenko, potrivit sport24.ru.

Retras oficial în 2017, Evgeni Plushenko are în palmares 4 medalii olimpice, 3 mondiale și 7 europene.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: