Istoria Liubușoarei din Sireți, fiica și prietena pe care bătrânii o așteaptă la poartă sau în prag, în „zilele de poștă”

Poștașa Liuba Cipilenco primește cu emoție sacii. Pe lângă scrisori recomandate, mai sunt teancuri de facturi care trebuie să ajungă la fiecare destinatar. Înțelege că are la dispoziție cel mult o oră să grupeze facturile și scrisorile pe mahalale și apoi să pornească la drum.  Pe lângă toate, în geantă mai are și măști de schimb, dezinfectant și mănuși. Deja e o regulă și pentru ea, de mai bine de un an. Nu știe dacă azi duce doar vești bune sau și rele. Unii săteni o așteaptă, alții evită să primească scrisorile aduse de tanti Liuba, cum îi zic tinerii din sat.  Liuba este poștașa satului de 13 ani. Sprintenă și iute, cunoaște toate mahalalele, scurtăturile și ulicioarele, pe toți cei 6500 de locuitori. „Nu trebuie să știi doar casa, dar trebuie să știi cine mai sunt în casa aceea, copii, nepoți. Apelez la primărie ca să aflu unde trebuie să duc scrisorile. Dar dacă m-aș întoarce cu 13 ani în urmă, nu aș schimba acest serviciu. Chiar mi-am dorit să rămân să lucrez aici în sat, să fiu pe loc, să reușesc așa și cu treburile acasă, la familie, la copii. Unii oameni mă văd ca pe un simplu poștaș al satului, dar alții chiar înțeleg cu adevărat munca pe care o fac. Unii mă numesc fiică. Altul mă numește prieten în familie. De la unii băieți mai tineri, care știu că la ei trebuie să vină scrisori, am avut și insulte.  

„Tanti Liuba! Du-te și le du înapoi de unde au venit. Eu ți-am spus matale să nu o mai aduci”.

„Măi băieți, dar eu trebuie să le dau”.

Chiar mi-au dat ochii în lacrimi când eu am ajuns la casa aceea, dar ei nu au vrut să accepte scrisorile. Așa sunt eu, mai emotivă. Mi s-a întâmplat că nu mi-au dat voie să trec pragul porții. Am avut un caz că au ieșit și le-am dat pensia în drum.  Atâtea s-au adunat în acest răstimp de când sunt poștaș, că nici noaptea nu pot să dorm, mă gândesc la scrisorile pe care nu le-am dat și trebuie întoarse.  Eu nu lucrez doar până la ora cinci. Eu lucrez până înnoptează, sâmbăta lucrez ca să reușesc. Lumea mă întreabă: Și azi, Liuba, tu lucrezi? 

„Păi am mai multe scrisori și nu reușesc și mă mai duc și sâmbăta”. 

„Dar ce mai vin și acum scrisori, că acum este Internet? ”

„Vin. Și v-aș spune că încă tare multe”.

Un cățel latră. „Tanti Claudia ... se poate la matale?