image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Subvenții mai mari în agricultură: Fermierii pot depune, începând de astăzi, cereri pentru ajutor de la stat

Fermierii pot depune, începând de astăzi, cereri pentru ajutor din Fondul de subvenții. Sunt mai multe categorii de ajutorare și, respectiv, au crescut sumele acordate per fermier sau asociație, afirmă ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. În acest an, pentru subvenții este un miliard de lei, cu 200 de milioane de lei mai mult în comparație cu anul precedent.

Potrivit Legii cu privire la subvenționare, elaborată și aprobată după un dialog între Ministerul Agriculturii și fermieri, sunt vizate subvenționarea în avans, post - investiție, investiții pe etape, complementare și plățile directe. La toate formele de subvenționare au fost majorate plafoanele, a precizat ministrul Agriculturii.

„A fost majorat plafonul la plățile complementare pentru creditare de la 200 de mii de lei, la 300 de mii de lei pentru un beneficiar, iar pentru grupurile de producători și cooperativele agricole subvenția s-a majorat până la 500 de mii de lei. În premieră, Asociațiile utilizatorilor de apă vor putea obține rambursarea ratei creditului până la 700 de mii de lei”, a declarat Vladimir Bolea.

Un alt ajutor este prevăzut pentru promovarea produselor agricole.

„Din acest considerent s-a luat decizia ca, un fermier, de unul singur, să primească până la 100 de mii de lei, iar cooperativele și grupurile de producători vor avea o subvenție de până la 200 de mii de lei pentru promovarea produselor sale. Pentru înregistrarea produselor cu indicație geografică protejată valoarea subvenției va fi majorată de la 30 de mii de lei, până la 40 de mii de lei per beneficiar”, a precizat ministrul Agriculturii.

Pentru stimularea utilizării sistemelor de irigare, plafonul de subvenție s-a majorat cu 50%, sau de la 500 mii de lei - la 750 de mii, pentru fermieri. Pentru asociațiile utilizatorilor de apă s-a majorat până la trei milioane de lei. Ajutorul pentru susținerea ecologiei s-a majorat, în cazul legumelor, la 14 mii de lei per hectar. Potrivit directorului adjunct al Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalâc, în acest an, pentru subvenții a fost valorificat un miliard de lei, cu 200 de milioane de lei mai mult decât anul precedent.

„Sursele au fost distribuite conform mecanismului de subvenționare care se implementează. Cele mai multe surse au fost orientate către fermieri - 86%. Alte 12% sunt orientate către autoritățile publice locale pentru proiectele care sunt în derulare, iar 2% sunt contribuția statului la Fondul Național al Viei și Vinului sau 19,7 milioane de lei”, a menționat Diana Coșalâc.

Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură a debursat pe contul fermierilor, pentru investiții post investiționale, 832,9 milioane de lei. Asta ar însemna circa șase mii 300 de cereri, care au fost asumate în anul 2022 și executate în anul curent. Fermierii pot solicita subvenții pentru opt domenii, cele mai importante fiind: rambursarea plăților la creditele accesate, promovarea producției, utilizarea sistemelor de irigare, agricultura ecologică și defrișarea plantațiilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: