image
Sursa foto: MSMPS

Doi lucrători medicali și-au pierdut viața răpuși de Covid

Ministerul Sănătății anunță despre decesul a încă doi lucrători medicali. Este vorba de medicul stomatolog Vitalie Ene, angajat al Centrului de plasament pentru persoane vârstnice din Chișinău și de Vera Cenușă, angajată a Centrului medical de diagnostic „Euromed”

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății, Vitalie Ene activa în calitate de medic stomatolog la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din municipiul Chișinău. Medicul a fost internat la Spitalul Clinic Republican, pe data de 28 decembrie 2020. 

Un alt angajat medical, răpus de Covid, Vera Cenușă, activa în calitate de laborantă la Centrul medical de diagnostic „Euromed”. Ea a fost internată la Spitalul Clinic Republican, pe data de 16 decembrie 2020. 

Ministerul Sănătății a exprimat condoleanțe familiei și colegilor. În ultimele 24 de ore 20 de persoane au decedat pe patul de spital răpus de infecție. Numărul deceselor asociate Covid în RM a atins cifra de 3176 de cazuri.

Ministerul Sănătății a informat că de la începutul pandemiei până în prezent 67 de lucrători medicali au decedat

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: