image
Sursa foto: Jurnal.md

Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a fost prelungită

Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a fost prelungită cu încă 15 zile. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aerogării și de către ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu. Se întâmplă după ce luni, 25 martie, a expirat termenul de depunere a ofertelor, timp în care a fost depus un singur dosar de participare.

„De organizarea licitației este responsabil un grup care a fost creat la Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, care va face repetat solicitările și trimiterile de informații către acele companii care pot participa. Vom vedea la finalul perioadei care va fi situația”, a spus Andrei Spânu.

Licitația propriu-zisă ar urma să aibă loc în data de 17 aprilie, când va fi anunțat și câștigătorul.

„La finalul acestei perioade ar trebui să fie luată o decizie și vom vedea ce vom face în continuare - se dă contractul uneia din companiile care au aplicat sau se inițiază o altă licitație. Vom vedea deja după această perioadă de 15 zile”, a menționat Andrei Spânu.

În perioada 11-25 martie, o singură companie a depus dosarul de participare la licitație iar alte opt companii au solicitat mai multe clarificări despre subiect. Aceasta este a doua licitație pentru ocuparea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău. Prima nu a avut o finalitate din cauză că s-au înregistrat doar două companii, iar asta, potrivit ministrului Infrastructurii, Andrei Spânu, nu asigură o concurență suficientă. Oficialul a mai spus că procesul a fost sabotat, inclusiv din interior, iar acest fapt a determinat Guvernul să anunțe o nouă licitație.

Noutăţile partenerilor

comentarii: