image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Premierul Recean, în Parlament: „Respectăm cu sfințenie neutralitatea și îi îndemnăm și pe alții să nu vândă țara”

Premierul Dorin Recean, prezent astăzi la Parlament pentru a da raportul cu privire la activitatea Guvernului în anul 2023, a dezmițit informațiile despre o pretinsă mobilizare militară.

„Cu privire la apărare, în programul de guvernare nu este prevăzută înarmarea, pregătiri pentru o eventuală mobilizare, etc. Ce avem la moment? Ați cumpărat un radar absolut ineficient, ne pregătim să cumpărăm un alt radar similar. Comisariatele noastre militare încep înregistrarea automobilelor agenților economici. Se pregătește Moldova de mobilizare sau de alte acțiuni militare? Altfel cum se explică prezența experților străini militari pe teritoriul țării?”, a întrebat deputatul neafiliat Vadim Fotescu, din fostul Partid Șor.

„Domnule Fotescu, ați locuit vreodată în localitatea unde cad fragmente de dronă? Vă rog să vorbiți cu acei cetățeni. Eu am vorbit și ei cel puțin așteaptă de la noi de la Guvern să fie informați. Este de datoria noastră la acest moment, când timp de 30 de ani, dumneavostră și colegii nu ați făcut nimic pentru a întări capacitatea de apărare a acestei țări, ba din contră, ați tot slăbit-o, este de datoria noastră, cel puțin, să începem prin a informa cetățenii despre pericolele pe care îi așteaptă. Pentru asta avem sistemul de radare. RM este o țară neutră și noi respectăm cu sfințenie această neutraliate. Îi îndemnăm și pe alții să nu vând țara”, a fost răspunsul premierului Dorin Recean.

Amintim că la mijlocul lunii trecute, în apropierea localității Etulia Nouă, raionul Vulcănești, au fost identificate alte fragmente ale unei drone, asemănătoare celei de tip „Герань-2”. Fragmentele de dronă au fost depistate într-un câmp, la aproximativ 2 km de linia frontierei moldo-ucrainene și circa 5 km de localitate.

În urma expertizei, polițiștii din cadrul Secției tehnico-explozive au depistat că fragmentele de dronă conțineau circa 50 kg de substanță explozivă, care au fost ulterior detonate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: