image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Scandalul de la OAV putea fi evitat în cazul în care candidatul nu era ales pe principiul loialității politice // EXPERȚI

Scandalul de la Oficiul Avocatului Poporului, în urma căruia Natalia Moloșag și-a dat demisia, putea fi evitat dacă avocata nu ar fi fost aleasă în funcție reieșind din principiul loialității politice. Opinia aparține președintelui interimar al Platformei DA, Dinu Plângău și a fost expusă în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, care e și membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, a relevat că a examinat și a susținut candidatura Nataliei Moloșag la funcția de Avocat al Poporului reieșind din competențele și integritatea acestei persoane.

„Nu am putut să-i fac concurență doamnei de la Etulia, să încerc să ghicesc ce se va întâmpla în viitor. Este un specialist bun, dar reieșind din cele întâmplate, sigur că a greșit și este corectă decizia luată de a-și depune demisia”, a spus deputatul PAS

Avocatul Vadim Vieru a menționat că în opinia sa o problemă fundamentală a fost concursul la care a fost ales candidatul la funcția de Avocat al Poprului. „Cetățenii așteaptă de la această majoritate parlamentară să organizeze concursuri corecte, nu mimate, cum a mai fost. Nu vreau să dau aprecieri cum a fost desfășurat acest concurs. Dar dacă examinăm prestația și SV-urile celor doi candidați care au concurat la final, concluziile se impun de la sine. Natalia Moloșag are meritele sale, dar pentru poziția dată cred că era mai potrivit alt candidat”, a spus Vadim Vieru.

Și fostul deputat Dinu Plângău consideră că problema putea fi evitată dacă majoritatea parlamentară nu ar fi selectat oameni în funcții „exclusiv pe principiul loialității politice”. La întrebarea la ce ar folosi PAS-ului un conducător loial în Oficiul Avocatului Poporului, Dinu Plângău a relevat că pentru PAS e important să aibă un om loial în OAV în contextul în care își doresc o majoritate în Consiliul Superior al Procurorilor, iar Avocatul Poporului este membru al CSP.

Amintim că avocatul Poporului, Natalia Moloșag, și-a anunțat azi, 2 noiembrie, demisia. În cererea depusă se spune că decizia a fost luată pentru „a nu aduce denigrare imaginii instituției”. Opinia publică a fost scandalizată după ce s-a constatat că Avocatul Poporului Natalia Moloșag este consiliată de un bărbat condamnat anterior pentru proxenetism. Moloșag a declarat ieri într-o conferință de presă că a fost avocata lui Dumitru Godorog și că acesta deja și-a ispășit pedeapsa, iar ea, în calitate de avocat, și-a asumat responsabilitatea pentru reîncadrarea lui în societate.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: